Primăria Ghiroda a angajat, în ultimii doi ani, 15 persoane, doar prin dispoziţie a primarului Vasile Cădariu, fără a se organiza concurs pentru post, a afirmat directorul Inspectoratului teritorial de Muncă Timiş, Cornelia Corescu.
Echipe de medici de la Clinica de Politraumatologie, Chirurgie Plastică şi Reparatorie (Casa Austria), împreună cu specialişti din Bucureşti şi Cluj, au efectuat în noaptea de marţi spre mieruri cea de-a noua prelevare de organe de anul acesta de la Spitalul Judeţean din Timişoara. Donatorului, în vârstă de 20 de ani, i-a fost recoltată şi pielea, care ar putea fi folosită în cazul bebeluşilor care au fost răniţi în incendiul de la Maternitatea Giuleşti din Bucureşti.
Aproape 90 de militari din cadrul Batalionului de Infanterie "Mircea" vor pleca în această săptămână în Kosovo, unde vor participa la o misiune de menţinere a păcii care va dura şase luni.
Probabil presată de vreme, Federaţia Română de Fotbal a decis marţi ce şi cum se va întâmpla cu liga a doua şi a treia. Pe lângă pleiada de renunţări, preluări, cumpărări de locuri şi alte asemenea, FRF a repartizat în seria Vest formaţia ACSM U Politehnica Iaşi, o formaţie înfiinţată ad-hoc pentru ca fotbalul din capitala Moldovei să nu moară. Motivul este simplu, în cealaltă serie geografică nu mai erau locuri!
Gândit pentru a stimula construcţia de locuinţe, programul Prima Casă s-a transformat încet dar sigur în unul de creditare imobiliară, cu garanţii de la stat. Oamenii au achiziţionat prin acest sistem apartamente vechi, cu 2 – 3 camere, în valoare medie de 40 – 50.000 de euro.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
7