Începând de astăzi şi până sâmbătă, la sala Constantin Jude va avea loc turneul amical de baschet dotat cu Cupa Timişoara. Alături de gazde, la competiţie vor mai participa şi KK Bosna Sarajevo din Bosnia Herţegovina, KK Vrijedosnice Darda Osijek din Croaţia şi KSE Kecskemet.
Ne mai desparte doar o săptămână de-a cincea ediţie a Festivalului Plai, un festival care a căpătat o poziţie importantă pe harta culturală a oraşului Timişoara. Evenimentul, născut din simpla dorinţă a unor tineri din oraş care au visat un astfel de festival şi l-au făcut să se întâmple 100% prin voluntariat, îi aduce anul acesta la Muzeul Satului Bănăţean pe Misia, Trilok Gurtu, DJ Vasile, Cristoph Pepe Auer şi Ara Dinkjian.
Aeroportul Traian Vuia Timişoara continuă proiectul de transformare a aerogării dintr-un simplu terminal într-un spaţiu destinat întregii familii. Astfel, propunerea de colaborare făcută instituţiilor de cultură din întreaga regiune de vest a avut un prim ecou. Timp de o lună, la aeroport puteţi admira expoziţia „Banatul – în drum spre Europa”.
Poliţiştii şi lucrătorii de la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale au descoperit într-un autobuz oprit la control pe ruta Stamora Moraviţa - Timişoara peste 800 de pachete de ţigări netimbrate şi peste 100 de litri de alcool. Alţi trei cetăţeni sârbi au fost depistaţi cu peste 1.000 de pachete de ţigări la Jimbolia.
O femeie în vârstă de 52 de ani a fost descoperită fără suflare, strivită sub o poartă metalică, joi dimineaţă, în jurul orei 6, în incinta fostului CAP din satul Stamora Română, comuna Sacoşu Turcesc, din judeţului Timiş.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
7