Câteva mii de cărţi vor lua drumul satelor pentru a completa bibliotecile publice. Direcţiile de poştă din partea de vest a ţării au participat la o campanie socială intitulată „O carte deschide o lume nouă” şi derulată în toată ţara de Compania Naţională Poşta Română.
Scandalul cu iz politic de la Liceul „Vlad Tepeş” din Timişoara continuă. Miercuri, inspectorul şcolar general Marin Popescu s-a întâlnit cu mai mulţi profesori şi reprezentanţi ai părinţilor, pentru a încerca să ajungă la un consens în ceea ce priveşte numirea unui nou director. Nici după întâlnirea de miercuri nu s-a aflat însă pe cine va instala Inspectoratul Şcolar la cârma liceului timişorean.
Timişoara s-a înfrăţit miercuri cu oraşul Trujillo din Peru. Ambasadorul Republicii Peru în România, Ernesto Pinto-Bazurco Rittler, a anunţat cu această ocazie că ţara sa urmează să deschidă un consulat onorific la Timişoara. Diplomatul va expune propriile sale fotografii din Peru în oraşul de pe Bega.
Circulaţia feroviară între Oraviţa şi Timişoara a fost blocată, miercuri dimineaţă, după ce o locomotivă a luat foc, în judeţul Caraş Severin, neexistând victime în urma incidentului.
Fotbaliştii de la Poli nu vor mai avea un meci oficial până pe data de 12 septembrie. Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat luni, 6 septembrie, programarea meciurilor ce vor avea loc în etapa a şaptea a Ligii 1.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
7