O puternică deflagraţie i-a trezit din somn pe locatarii unui imobil situat pe strada Recoltei din Timişoara, în noaptea de luni spre marţi. Explozia a avut loc într-un apartament situat la parter, unde locuia un bărbat. Acesta a suferit arsuri grave, fiind transportat la spital de un echipaj SMURD.
Iubitorii de artă din Timişoara pot admira, până pe 15 octombrie, lucrările participanţilor de anul acesta de la tabăra de creaţie plastică care a avut loc la Dubova, organizată de Fundaţia Rubin din oraşul de pe Bega. Doisprezece artişti au împodobit pereţii Casei Artelor din Timişoara cu pasteluri, picturi abstracte şi peisaje, iar luni seara şi-au prezentat lucrările în faţa publicului.
Poliţiştii de frontieră din Timiş au reţinut luni un bărbat care a intrat ilegal din Serbia în România. Este vorba despre un tânăr sârb care le-a povestit autorităţilor că s-a certat cu părinţii, acasă, şi de supărare a trecut graniţa ilegal în ţara noastră.
La societatea de termoficare din Timişoara au ajuns, până acum, nu mai puţin de 1900 de solicitări de deconectare de la sistemul centralizat de încălzire, potrivit directorului general al Colterm, Aurel Matei. Cei care locuiesc în blocuri în care nu mai există debranşaţi nu au nicio şansă să primească aviz favorabil, dar unii... taie ţevile ilegal, au constatat reprezentanţii Colterm.

România

Cinci nominalizări la Premiile Academiei Europene de Film pentru „FJORD”, pelicula regizată de Cristian Mungiu
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara montează 300 de suporturi speciale pentru ambalajele cu garanție
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.

Ştiri din Timiș

Sărbătorile au un farmec aparte la Mercure Oradea, la doar câteva ore de casă
ADVERTORIAL. Uneori, pentru a simți cu adevărat magia sărbătorilor, este suficient să schimbi puțin decorul. Să lași în urmă agitația cotidiană și să pornești spre un oraș luminat de iarnă, unde te așteaptă cine festive, muzică, răsfăț și promisiunea unui început de an fără grabă. La Oradea, hotelul Mercure pregătește o poveste de sărbătoare în care fiecare oaspete își poate alege propriul capitol.

Sănătate

Profesorul Cristian Oancea va prelua conducerea Societății Române de Pneumologie. Ce obiective și-a propus
Profesorul universitar doctor Cristian Oancea, prorector pentru Cercetare Științifică al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a fost ales viitor președinte al Societății Române de Pneumologie. Acesta va prelua conducerea organizației la finalul mandatului actualului președinte, profesorul doctor Florin Mihălțan.

Eveniment

Scandal într-un supermarket din Lugoj. Un bărbat a amenințat angajații cu o seceră și a fost reținut
Momente tensionate într-un supermarket de pe strada Valentin Rosada din Lugoj. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a intrat în magazin având asupra sa un obiect contondent și a amenințat angajații. Incidentul a avut loc vineri seară, 13 noiembrie, iar în urma intervenției polițiștilor, bărbatul a fost identificat și dus la audieri. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Eveniment

Accident în lanț într-o parcare din Lugoj. Trei mașini au fost avariate, iar un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier în lanț s-a produs vineri seară, 13 noiembrie, într-o parcare a unei societăți comerciale de pe strada Timișorii din Lugoj.

Eveniment

Răsturnare de situație în cazul mașinii furate din Timișoara! Persoana căutată de polițiști s-a prezentat la sediul IPJ Timiș
Persoana bănuită de furtul unui autoturism Hyundai Kona, sustras în urmă cu câteva săptămâni din Timișoara, s-a prezentat la sediul poliției. Anunțul a fost făcut sâmbătă dimineața de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Ştiri din Timiș

Sorin Șipoș acuză PSD că pregătește o reorganizare administrativă „de ochii lumii”: „Viitorul României nu trebuie sacrificat pentru interese electorale”
Reorganizarea administrativ-teritorială a României riscă să devină un subiect de dispută politică, în loc să fie tratată ca o reformă majoră a administrației publice. Este avertismentul transmis de senatorul USR Sorin Șipoș, care acuză PSD că promovează mai multe variante de reorganizare, fără să prezinte un plan concret și fundamentat pe studii și analize. 2