O echipă a Clubului de Înot Masters Timişoara a obţinut 28 de locuri pe podium la cea de-a treia ediţie a concursului „Cupa Reşiţa 07”, desfăşurată în acest sfârşit de săptămână, la Bazinul Olimpic (50 m, acoperit) din Reşiţa.
Nicio zi fără întreruperi la curent. Enel Distribuţie Banat anunţă din nou întreruperi în alimentarea cu energie electrică pentru această săptămână. Vor rămâne fără curent locuitorii de pe mai multe străzi din Timişoara. Vedeţi care vor fi consumatorii afectaţi.
Chiar şi aşa, deşi nu se numără printre destinaţiile turistice clasice, Timişoara reuşeşte să se menţină în topul primelor oraşe din România după numărul de nopţi de cazare rezervate în hoteluri, pensiuni şi alte unităţi de găzduire.
Conceptul „Stand Up In The City” revine la Timişoara. Clubul Porto Arte va găzdui, începând cu 18 octombrie, show-uri susţinute de comedianţii care au avut cel mai mare succes în oraşul de pe Bega, de-a lungul verii. Pentru început, pe scenă vor urca Teo şi Costel, componenţi ai fostei trupe Deko.
Chiar dacă zi de zi se petrec accidente grave din cauza vitezei excesive, unii şoferi continuă să calce pedala de acceleraţie fără să ţină cont de consecinţele pe care le-ar putea avea acest lucru. Un tânăr din Timişoara a fost surprins de aparatul radar al poliţiei în timp ce conducea un Audi cu 192 km/h.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Uneori, pentru a simți cu adevărat magia sărbătorilor, este suficient să schimbi puțin decorul. Să lași în urmă agitația cotidiană și să pornești spre un oraș luminat de iarnă, unde te așteaptă cine festive, muzică, răsfăț și promisiunea unui început de an fără grabă. La Oradea, hotelul Mercure pregătește o poveste de sărbătoare în care fiecare oaspete își poate alege propriul capitol.
Sănătate
Profesorul universitar doctor Cristian Oancea, prorector pentru Cercetare Științifică al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a fost ales viitor președinte al Societății Române de Pneumologie. Acesta va prelua conducerea organizației la finalul mandatului actualului președinte, profesorul doctor Florin Mihălțan.
Eveniment
Scandal într-un supermarket din Lugoj. Un bărbat a amenințat angajații cu o seceră și a fost reținut
Momente tensionate într-un supermarket de pe strada Valentin Rosada din Lugoj. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a intrat în magazin având asupra sa un obiect contondent și a amenințat angajații. Incidentul a avut loc vineri seară, 13 noiembrie, iar în urma intervenției polițiștilor, bărbatul a fost identificat și dus la audieri. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Eveniment
Un accident rutier în lanț s-a produs vineri seară, 13 noiembrie, într-o parcare a unei societăți comerciale de pe strada Timișorii din Lugoj.
Eveniment
Persoana bănuită de furtul unui autoturism Hyundai Kona, sustras în urmă cu câteva săptămâni din Timișoara, s-a prezentat la sediul poliției. Anunțul a fost făcut sâmbătă dimineața de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Ştiri din Timiș
Reorganizarea administrativ-teritorială a României riscă să devină un subiect de dispută politică, în loc să fie tratată ca o reformă majoră a administrației publice. Este avertismentul transmis de senatorul USR Sorin Șipoș, care acuză PSD că promovează mai multe variante de reorganizare, fără să prezinte un plan concret și fundamentat pe studii și analize.
1
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.
România
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.