Cristian Măcelaru dirijează Romanian Chamber Orchestra 2023. Primul concert va avea loc la Timișoara
Romanian Chamber Orchestra 2023 sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru pornește în turneu. Primul spectacol va avea loc sâmbătă, 3 iunie, la Timișoara. Urmează reprezentanții în Elveția și Germania.
În ultimele zile ale lunii mai, la Moravița, a avut loc întâlnire o experților care supraveghează realizarea autostrăzii A9 Timișoara – Moravița, care va ajunge și până în capitala Serbiei, Belgrad. Cu această ocazie, a fost montată și o bornă simbolică care marchează kilometrul 0 al autostrăzii, în locul unde va exista un punct de trecere a frontierei.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că joi, 24 iulie, se va întrerupe apa în Bărăteaz pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Azi în Timișoara
Joi, 30 iulie, puteți merge la proiecții de film sau la expoziții.
Eveniment
Un bărbat a fost scos din Bega, miercuri seara, în zona Splaiului Nistrului din Timișoara. La fața locului au intervenit pompierii și echipajele SMURD, care încearcă să îl resusciteze.
Eveniment
Femeia de 36 de ani implicată în accidentul feroviar produs miercuri după-amiază la Urseni a murit, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viața.
România
Centrala nucleară de la Cernavodă va fi oprită complet, după ce și reactorul 2 va fi deconectat de la Sistemul Energetic Național. Este pentru prima dată când ambele reactoare sunt oprite simultan din cauza debitului extrem de scăzut al Dunării, provocat de secetă.
Eveniment
Un grav accident feroviar s-a produs miercuri după-amiază, în jurul orei 17:25, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Morii din localitatea Urseni. UPDATE 2. Poliția a deschis dosar penal
Ştiri din Timiș
Valul de căldură care va aduce temperaturi de până la 38 de grade Celsius în Timișoara determină autoritățile locale să reactiveze măsurile de sprijin pentru populație
Ştiri din Timiș
Un focar de pestă porcină africană (PPA) a fost confirmat la ferma Comtim din localitatea Bulgăruș. Autoritățile sanitar-veterinare au instituit zone de protecție și supraveghere pe o rază de până la 10 kilometri și au dispus măsuri stricte pentru limitarea răspândirii virusului.