Jucătorii formaţiei FC Politehnica Timişoara vor sărbători prin muncă aniversarea a 89 de ani de la înfiinţarea clubului. Exact pe 4 decembrie, ziua în care a fost înfiinţat clubul, Timişoara va juca meciul cu Gloria Bistriţa, contând pentru prima etapă a returului Ligii1. Cu această ocazie, fanilor timişoreni li se pregăteşte o surpriză, a anunţat Daniel Stanciu, managerul sportiv al echipei.
Chiar în ajunul ceremoniei decernării lor, Premiile Pro Cultura Timisiensis stârnesc scandal. Teatrul German de Stat Timişoara se retrage de la orice formă de participare la eveniment „în urma retractării acordării unui astfel de premiu actriţei Tatiana Sessler, de către Consiliul Judeţean Timiş”. De cealaltă parte, reprezentanţii CJT afirmă că „e o furtună într-un pahar cu apă”, pentru că acel premiu nici nu a fost anunţat.