Orice persoană care doreşte să contribuie la formarea unei biblioteci cu volume în limba română şi limba engleză la Chişinău, în Republica Moldova, este aşteptată să doneze cărţi în locurile special amenajate în Librăriile Cărtureşti din Timişoara.

Miercuri, 13 aprilie, de la ora 19.00, în Life!Pub va avea loc un eveniment caritabil pentru refacerea sălii de concerte de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, care a fost parţial distrusă de un incendiu luna trecută. Vor cânta trupele Chiroptera şi Splash.

Vineri, 15 aprilie 2011, clubul Lemon din Timişoara va găzdui o prezentare de modă realizată în scop caritabil, în sprijinul copiilor abandonaţi. Evenimentul va fi organizat de agenţia de manechine J’Adore Models.

Fermierii timişeni vor fi mai bine reprezentaţi în relaţia cu autorităţile. Reprezentanţii agricultorilor din regiunea de vest s-au întâlnit la Timişoara pentra a stabili primii paşi necesari pentru înfiinţarea structurilor viitoarelor Camere Agricole. Acestea urmează să fie înfiinţate direct de fermieri, vor funcţiona în mod independent şi au ca scop asigurarea legăturii dintre fermieri şi structurile guvernamentale.

Semifinaliştii concursului „Românii au talent” Lorenzo Cristian şi Dance Fiction Crew (DFC) vor fi prezenţi sâmbătă noaptea în clubul Heaven Studio din Timişoara pentru a colora atmosfera cu prestaţiile lor care au făcut furori în toată ţara.

Ştiri sportive

Cristi Chivu, distins cu „Premiul pentru Merit Sportiv” în Italia
Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia, în cadrul galei „Sport Civiltà”, organizată la Parma. Antrenorul lui Inter Milano a fost recompensat pentru performanțele sale și pentru valorile promovate prin activitatea sportivă.

Angajari TION

Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează personal
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează personal pentru următoarele posturi:

Eveniment

Peste o sută de amenzi în doar patru ore pe DN 6, după o acțiune a polițiștilor timișeni
În doar patru ore de controale pe DN 6, polițiștii timișeni au aplicat 118 amenzi, cele mai multe pentru viteză. Cinci șoferi au rămas fără permis, iar alte zece autovehicule au rămas fără certificate de înmatriculare, în urma unei acțiuni desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere. 1

România

Familia, principalul sprijin al românilor în momentele dificile. Doar 6% ar apela la prieteni când au probleme
Familia rămâne cea mai importantă plasă de siguranță pentru români atunci când se confruntă cu probleme financiare sau de sănătate. Aproape nouă din zece persoane spun că ar apela în primul rând la membrii familiei într-o situație de criză, în timp ce prietenii sunt prima opțiune pentru doar 6% dintre respondenți. Datele reies din cea de-a doua ediție a Barometrului Percepției Bunăstării Românilor, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).

Ştiri din Timiș

„Adoptă” un suflet de Crăciun! Timișorenii, invitați să dăruiască bucurie copiilor și vârstnicilor din centrele rezidențiale
DGASPC Timiș lansează o campanie prin care invită oamenii și companiile să ofere cadouri de Crăciun copiilor și vârstnicilor din centrele rezidențiale. Pachetele pot fi livrate până pe 7 decembrie, pentru a aduce bucurie celor aflați în nevoie.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 10 noiembrie
Marți, 10 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

Principesa Margareta a vizitat fabrica de anvelope Continental din Timișoara
ADVERTORIAL. În data de 3 noiembrie, Continental Anvelope România a avut onoarea de a primi vizita Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și a Alteței Sale Regale Principele Radu, la fabrica de anvelope din Timișoara.

Dialoguri Sănătoase

Când durerea nu spune toată povestea: ce trebuie să știm despre mecanismele durerii?
Durerea funcționează ca un avertisment esențial prin care corpul ne protejează de posibile pericole. Reprezintă unul dintre cele mai importante semnale de protecție ale organismului. De cele mai multe ori, asociem durerea cu o leziune și considerăm că intensitatea ei reflectă gravitatea problemei, dar nu întotdeauna lucrurile sunt atât de simple.