Anul 1869. Pe străzile Timişoarei apare un lucru nemaivăzut. Un vagon tras de cai, iluminat cu lămpi de gaz şi în care puteau urca deopotrivă şi cei cu dare de mână şi cei mai puţin avuţi. Câteva luni mai târziu, apărea şi primul traseu: Fabric – Cetate – Iosefin – Gară...Aceşti 142 de ani au putut fi repede trecuţi în revistă de cei care au păşit vineri dincolo de intrarea depoului Regiei Autonome de Transport Timişoara.

Căutări disperate la Timișoara, vineri după-amiaza, după ce un tânăr s-a aruncat în Bega. Pompierii, medicii de la Ambulanţă şi poliţiştii au fost solicitaţi să intervină, dar nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Tânărul a fost găsit fără suflare în zona Podului de Fier.

Rugbiştii timişoreni pot pune mâna pe un trofeu înainte de vacanţa de vară. La sfârşitul acestei săptămâni se desfăşoară la Bucureşti Campionatul Naţional Universitar în 7. RCM Universitatea Timişoara are gânduri mari: bănăţenii şi-au făcut echipă tare pentru a cucerit titlul de campioană a facultăţilor.

Pentru a nu repeta greşelile din sezonul trecut, Leii din Banat au început deja campania de achiziţii pentru următorul campionat. Primul transfer al timişorenilor este fostul internaţional Bogdan Popescu, jucător sosit la Baschet Club Timisoara cu obiectivul declarat de a-şi trece în palmares primul tricou de campion!

Sute de pacienţi din vestul ţării şi din zona Olteniei sunt operaţi anual în Clinica II chirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara pentru cancer colo-rectal. O alimentaţie greşită, cu prea puţine fibre, şi faptul că ne adresăm prea târziu medicilor, face ca numărul acestor cazuri să crească anual. La Timişoara a început, vineri, o întâlnire internaţională a specialiştilor în domeniu.

Ştiri din Timiș

S-a închis Forumul „Timișoara pentru Valori Europene”. Sviatlana Tsikhanouskaya și-a primit distincția
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” s-a încheiat vineri, la Cinema Timiș, după două zile de dezbateri despre viitorul Europei, democrație și libertate. Prima ediție a evenimentului s-a terminat cu decernarea Premiului „Timișoara pentru Valori Europene” către Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției democratice din Belarus.

Ştiri din Timiș

Șomajul crește în Timiș. Zece angajatori pregătesc disponibilizări colective
Rata șomajului în județul Timiș a crescut în luna octombrie 2026, ajungând la 1,15%, față de 1,07% în septembrie. La sfârșitul lunii trecute, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș figurau 3.867 de persoane fără un loc de muncă, cu 272 mai multe decât în luna precedentă.

Ştiri din Timiș

FineStore reduce spectaculos prețurile de Black Friday: Cumpără băuturi de calitate, la reducere!
ADVERTORIAL. Black Friday la FineStore este un moment de neratat pentru toți iubitorii de bauturi de calitate. Campania aduce în noiembrie unele dintre cele mai atractive prețuri ale anului.

Ştiri din Timiș

FOTO. Cum se joacă Timișoara? Orașul are un nou Magazin Certificat LEGO®
Noul magazin din Iulius Town și-a deschis ușile pe 6 noiembrie, iar în primul weekend, Insula Creativității LEGO așteaptă familiile la construit în Piațeta Intersport.

Ştiri din Timiș

Impozit dublu la balcoanele închise ilegal? La Timișoara „nu vom avea controale până decizia nu va fi finală”
Posibila dublare a impozitelor pentru proprietarii apartamentelor cu balcoane închise a stârnit îngrijorări și la Timișoara. Primăria anunță că, deocamdată, nu are în vedere taxe suplimentare pentru astfel de cazuri. 1

Eveniment

Mașină făcută scrum într-o parcare de pe autostrada A1
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, vineri, într-o parcare de pe autostrada A1, la kilometrul 471, pe sensul de mers spre Timișoara. Pompierii lugojeni au intervenit pentru stingerea incendiului, care a distrus în totalitate mașina. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Ştiri din Timiș

Adăpost de urgență pentru oamenii străzii, deschis la Timișoara în weekend. Vor primi un pat cald, hrană și ceai
Temperaturile negative anunțate pentru acest weekend determină autoritățile din Timișoara să ia măsuri pentru protejarea persoanelor fără adăpost. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara deschide temporar, pentru trei nopți, Adăpostul de Urgență de pe strada Martir Elena Nicoară nr. 5, în zona Girocului.

Utile

Noi lucrări, noi modificări de rute la STPT. Ce linii circulă deviat și care se suspendă
Începând din acest weekend, transportul public din Timișoara va suferi mai multe modificări temporare. Linia Expres 3 va circula deviat timp de aproape o săptămână, iar duminică, 8 noiembrie, liniile 2, 4 și 7 de tramvai vor avea trasee modificate, fiind introdusă și o linie temporară de autobuz, 4B.