Cinefilii din Timişoara pasionaţi de filmele ruseşti au parte de o săptămână de proiecţii cu acces gratuit, în cadrul Festivalului Kino+, eveniment în premieră în România, dedicat cinematografiei postsovietice. Timişorenii vor putea viziona şapte filme produse după 1990, pelicule nominalizate şi premiate la importante festivaluri.
Volumul creditelor restante existente în soldul băncilor comerciale cu unităţi în Timiş este într-o continuă creştere. Sumele neplătite la termen au urcat de la lună la lună, iar în mai au ajuns la 331 de milioane de lei la cele acordate în moneda naţională, respectiv 480 de milioane de lei la cele contractate în alte valute, arată ultimele date făcute publice de Banca Naţională a României.
Asociaţia pentru protecţia animalelor Pet Hope şi Asociaţia Studenţilor în Medicină Veterinară din Timişoara (ASMVT) organizează, la sfârşitul acestei săptămâni, un nou târg de adopţii de caini, în cartierul Freidorf. Pentru prima dată, iubitorii de animale vor putea adopta şi pisici. Vizitatorii vor avea parte de concursuri şi multe alte surprize.
Ritmul impus de antrenorul Dusan Uhrin la Poli Timişoara este unul alert. Vineri, formaţia alb-violetă a avut programat un meci amical cu Austria Salzburg, sâmbătă au urmat noi antrenamente, duminică a fost partida cu Neftchi Baku, iar luni sunt programate două noi antrenamente. Desigur, marţi urmează un nou meci amical.
Promovabilitatea la Bacalaureat a fost de 31,79% în județul Timiș, sub media pe țară, de 44,47% la sută. Conducerea Inspectoratului Şcolar Timiş va analiza în perioada următoare care sunt cauzele care au dus la aceste rezultate dezastruoase la Bac. Se va face un plan de analiză împreună cu directorii şcolilor unde promovabilitatea a fost foarte scăzută. Directorii liceelor unde promovabilitatea a fost zero spun că de vină ar fi... contextul social în care învaţă elevii.
Ştiri din Timiș
Lucrările pentru amenajarea celor două sensuri giratorii de pe drumul județean DJ 592, în Albina, respectiv Sacoșu Turcesc, și care leagă Timișoara de Buziaș, nu au fost finalizate în termenul inițial de șase luni. Proiectul a trecut prin modificări în etapa de proiectare, iar reprezentanții CJ Timiș estimează că circulația ar putea fi reluată în condiții normale în jurul datei de 1 decembrie.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune menținerea, în 2027, a impozitelor pentru locuințe și mașini la nivelul actual, fără indexarea cu rata inflației. Municipalitatea vrea și eliminarea ultimei cote adiționale pentru clădirile nerezidențiale.
Mapamond
Comisia Europeană urmărește îndeaproape noile reguli adoptate de guvernul italian, care limitează la 30% ponderea elevilor de origine străină cu dificultăți serioase în învățarea limbii italiene într-o clasă. Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a atras atenția că legislația Uniunii Europene interzice discriminarea pe criterii de naționalitate, relatează Agerpres.
Mapamond
Democrații au obținut o victorie majoră la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, preluând controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și asupra Senatului. Rezultatul este o lovitură dură pentru Donald Trump, care va avea de înfruntat un Congres dominat de opoziție în ultimii doi ani ai mandatului său.
2
Ştiri din Timiș
Mobilizare pentru Mihăiță, un băiețel de un an și două luni care are nevoie de terapii de recuperare pentru a putea duce o viață cât mai aproape de normalitate. Născut prematur sever, cu doar 600 de grame și șanse minime de supraviețuire, micuțul face în prezent patru ședințe de fizioterapie pe zi. Costurile tratamentelor ajung la aproximativ 17.000 de lei lunar. Pentru a-l sprijini, pe Stadionul C.S.O. din Făget a fost organizat recent un turneu caritabil de fotbal.
Lugoj
Spațiile dintre blocurile din Lugoj ar putea fi reorganizate, iar grădinile amenajate de locatari pe domeniul public nu vor mai fi acceptate de administrația locală. Primarul Călin Dobra a anunțat că dorește ca aceste suprafețe să fie transformate în spații verzi accesibile tuturor locuitorilor, dar și în parcări, acolo unde configurația terenului permite.
1
Eveniment
Accident rutier în Complexul Studențesc din Timișoara. Patru autoturisme au fost implicate în coliziune, în condițiile în care semaforul funcționa pe galben intermitent. UPDATE. O femeie a fost rănită
2
Femei în funcții-cheie
Silvia Radoicovici este implicată de mai mulți ani în politică și administrație, după o perioadă în care a lucrat în antreprenoriat și apoi în educație. În 2024, numele ei s-a regăsit pe lista Alianței Timișoara Unită, din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru Consiliul Local Timișoara.
1