Pe mesele timişorenilor ajung zilnic fructe şi legume. La unii mai multe, la alţii mai puţine, în funcţie de gusturi, nevoi sau...modă. Cei mai mulţi le cumpără din pieţe sau din supermarketuri şi, chiar dacă nu au întrebat cu voce tare, cu siguranţă s-au gândit cel puţin o dată „oare de unde vin aceste produse”?
Astăzi absolvenţii de liceu care nu au promovat bacalaureatul sau au fost corigenţi, intră în febra examenelor. Pentru sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat, în judeţul Timiş s-au înscris 4300 de candidaţi. Conducerea Inspectoratului Şcolar Timiş spune că şi la această sesiune condiţiile de desfăşurare sunt la fel de stricte ca şi în vară, iar elevii vor fi supravegheaţi cu camere video.
Terasa River Deck a găzduit joi seara un concert extraordinar, cum ne-am obişnuit de altfel, marca Fely, Horea& Florin.
Casa Judeţeană de Pensii Timiş distribuie bilete de odihnă pentru asiguraţii sistemului public de pensii, care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile publice. Biletele se eliberează de luni până vineri.
S-a sunat adunarea şi pentru voleibaliştii timişoreni de la Universitatea. Nou-promovata în Divizia A1 masculină s-a reunit în aceste zile şi are la dispoziţie exact două luni pentru a pregăti cât poate de bine duelurile din eşalonul de elită.
Mapamond
Conflictul politic din Polonia a escaladat după ce cinci judecători numiți de actuala majoritate parlamentară au decis suspendarea președintelui Curții Constituționale, Bogdan Święczkowski, și a adjunctului său, considerați apropiați de fostul partid de guvernământ PiS.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs pe DJ 693, între localitățile Seceani și Orțișoara, după ce un șofer în vârstă de 32 de ani a pierdut controlul asupra mașinii și a părăsit partea carosabilă.
Utile
Sâmbătă, 31 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merga la spectacole și întâlniri tematice.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș are un nou prefect, după ce Guvernul a decis numirea lui Radu-Adrian Pau în această funcție, în cadrul unei serii de schimbări la nivelul conducerii prefecturilor din țară.
2
Mapamond
Italia este cuprinsă de proteste de amploare. Sute de mii de persoane au participat vineri, 30 octombrie, la manifestațiile organizate la Roma de Uniunea Sindicatelor de Bază, nemulțumite de creșterea prețurilor, situația economică și politicile Guvernului.
3
Capitală Culturală
Sculptura trebuie să devină o prezență vie în spațiul public, iar oamenii să nu mai treacă nepăsători pe lângă operele de artă din oraș. Este mesajul transmis de Sorina Jecza, președinta Fundației Triade și soția regretatului sculptor Peter Jecza, cu prilejul evenimentelor dedicate Zilei Sculpturii, marcată în 30 octombrie. Aceasta vorbește despre interesul tot mai mare al timișorenilor pentru arta din spațiul public, dar și despre dificultățile financiare cu care se confruntă sculptorii care își doresc să își vadă lucrările realizate și expuse în oraș.