Primul meci al toamnei adevărate a adus faţă în faţă pe „Dan Păltinişanu” Politehnica Timişoara şi FC Maramureş Baia Mare. Frigul de afară s-a simţit şi în tribune, numărul plătitorilor de bilete fiind de aproximativ 2000 de persoane. Aceştia au avut parte de un meci frumos, condimentat cu trei lovituri de la 11 metri şi cinci goluri. La finalul celor 90 de minute de joc Timişoara s-a impus cu scorul de 3 – 2.
Amatorii de hip – hop au avut parte, vineri seara, de un concert extraordinar cu Raku şi DJ Limun, desfăşurat la Setup Venue. Evenimentul a beneficiat în deschidere de prestaţiile lui Pietonu, Batique & Dj Phla.
Aproximativ 300 de spectatori au asistat la primul joc acasă al voleiului masculin timişorean, pe prima scenă după 11 ani. Într-o atmosferă de cvasi-anonimat, Universitatea Timişoara a bifat al doilea eşec în Divizia A1, 0-3 cu Steaua Bucureşti.
Află, implică-te, împărtăşeşte! Este mesajul pe care vor să îl transmită organizatorii ONGFest oamenilor care trec sâmbătă şi duminică prin Piaţa Unirii din Timişoara. În aceste zile timişorenii pot afla care sunt proiectele organizaţiilor neguvernamentale şi cum pot fi sprijiniţi de ONG-uri, dar şi cum se pot implica în activitatea pe care organizaţiile o desfăşoară, devenind voluntari.
Prima zi autentică de toamnă a readus şi rugbiul la Timişoara. Sâmbătă dimineaţa s-a reluat Superliga, cu un galop de sănătate al lui RCM Universitatea în disputa cu CSM Bucureşti, încheiată 61-13.
Turism
Case decorate cu mii de luminițe, piețe istorice transformate în târguri de Crăciun, brazi uriași și miros de scorțișoară și vin fiert. În fiecare iarnă, mai multe orașe europene își schimbă înfățișarea și devin destinații ideale pentru cei care vor să trăiască atmosfera sărbătorilor ca într-un film. De la Strasbourg și Colmar, în Franța, până la Viena, Praga sau Rovaniemi, în Finlanda, există variante pentru toate gusturile, de la escapade de weekend până la vacanțe de iarnă în zăpadă.
Azi în Timișoara
Duminică, 25 octombrie, puteți merge la teatru, concerte, recitaluri, expoziții sau la proiecțiile din ultima zi a festivalului Les Films de Cannes à Timișoara.
Ştiri din Timiș
Deficitul de forță de muncă din vestul țării și dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Sri Lanka au fost principalele teme ale unei întâlniri de afaceri organizate sâmbătă, 24 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. Reprezentanții camerelor de comerț din Timiș și Arad au discutat cu ambasadorul Sri Lankăi în România și cu un ministru adjunct despre oportunitățile de colaborare, recrutarea lucrătorilor străini și dezvoltarea unor parteneriate comerciale.
Mapamond
Taifunul Champi a provocat pagube importante în Taiwan, unde o persoană a murit, peste 500 au fost rănite, iar aproximativ 56.000 de gospodării au rămas fără electricitate. Peste 5.000 de oameni au fost evacuați din cauza vânturilor puternice și a inundațiilor. Furtuna se îndreaptă spre China și Japonia, unde au fost anulate zboruri, suspendate transporturi feroviare și evacuate zeci de mii de persoane.
Eveniment
Un bloc cu opt etaje din Drumul Taberei, București, a fost evacuat preventiv după apariția unei fisuri între etajele 5 și 8. Imobilul prezintă risc seismic, iar pe scara afectată locuiesc 65 de persoane. Autoritățile verifică stabilitatea clădirii și încearcă să stabilească dacă fisura a fost provocată de cutremurul de 4,8 grade produs luni, 19 octombrie, în Vrancea.
3
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, 24 octombrie, la intersecția Căii Chișodei cu Calea Șagului, în Timișoara. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar o femeie în vârstă de 83 de ani, pasageră într-una dintre mașini, a fost rănită și transportată la spital.
România
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că românii vor putea dormi mai mult, însă serile vor deveni mai scurte, iar întunericul se va instala mai devreme.
1
Ştiri din Timiș
Concursuri de povești și fotografie pentru elevi, organizate la Timișoara de Ziua Diasporei Maghiare
Elevii din clasele a III-a până la a VIII-a sunt invitați să participe la două concursuri organizate de Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara, cu ocazia Zilei Diasporei Maghiare. Competițiile îi provoacă pe copii să descopere povești din cultura maghiară și să surprindă, prin fotografie, viața comunităților maghiare care trăiesc în minoritate.