Oricine trece în aceste zile pragul Galeriei Calina din Timișoara va ajunge pe un pat de spital. Celor ce-și caută lumina, artistul Imre Zoltan le oferă o senzație stranie, puternică, personală. Incomparabilă cu vreo altă experiență prilejuită de ceea ce ne-am obșnuit să numim expoziție, vernisaj sau artă plastică.
Reprezentanţii mediului de afaceri şi ai celui academic au încercat marţi să afle modalităţile prin care pot obţine bani europeni prin intermediul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice la Timişoara. Din păcate, problemele de accesare sunt numeroase, se plâng mai ales cei din domeniul cercetării. Aceştia acuză managementul POS că vrea să sară câteva etape în acordarea finanţărilor şi să treacă direct la acordarea finanţărilor de dimensiuni mari, în detrimentul proiectelor mai mici.
În luna decembrie a acestui an, unul dintre cei mai experimentaţi alpinişti şi exploratori români, Cornel Coco Galescu, va încerca, în premieră românească, să atingă Polul Sud. Galescu va pleca spre Polul Sud împreună cu un alt coechipier român, Romeo Dunca, alături de care a atins Polul Nord în 2007, dar şi cu alţi şase exploratori din Norvegia, Italia şi Germania.
Timişoara are cu ce se mândri. Elevii clasei a X-a ai Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara au făcut cel mai bun proiect despre energie în cadrul concursului naţional „Play energy”. Aceştia s-au clasat pe locul I şi toţi cei 26 de elevi vor pleca pentru două zile la Roma. Nu doar elevii au fost răsplătiţi, ci şi liceul, care a primit suma de 2.000 de euro.
Dacă în prezent doar minorii care comit infracţiuni pot face muncă în folosul comunităţii, iar acest lucru se întâmplă rar, pe viitor adulţii condamnaţi penal, de exemplu hoţii, cei care se urcă beţi la volan şi cei prinşi cu droguri vor putea presta astfel de activităţi. Autorităţile locale aşteaptă să preia toată această forţă de muncă pe care o vor putea folosi gratuit. În Timişoara, aceste persoane vor putea munci la Retim, la Horticultura şi la Drumuri Municipale.
Eveniment
Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil în zona pasajului Jiul din Timișoara, în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism.
Eveniment
Un nou dosar legat de Călin Georgescu a fost deschis de DIICOT, după ce un specialist ar fi fost angajat să verifice vila fostului candidat pentru eventuale dispozitive de supraveghere. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar, iar Georgescu a fost audiat în dosar.
Ştiri din Timiș
STPT anunță rezultate financiare mai bune în primele nouă luni din 2026: cifra de afaceri a crescut cu 10,3%, iar profitul a ajuns la 6,19 milioane de lei, de aproape șapte ori peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, compania a parcurs mai mulți kilometri, cu un cost mai mic pe kilometru.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un nou Plan de calitate a aerului, valabil până în 2030, și îl supune consultării publice înainte de aprobarea în Consiliul Local. Timișorenii pot trimite propuneri până pe 20 noiembrie, iar dezbaterea publică va avea loc pe 7 decembrie.
Ştiri din Timiș
Patronatele și sindicatele din Timiș acuză Primăria Timișoara că „refuză dialogul”, după ce două structuri de consultare aprobate de Consiliul Local au rămas inactive. Municipalitatea respinge acuzațiile și susține că preferă întâlniri punctuale, deschise tuturor organizațiilor.
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat o persoană pentru a o împiedica să-și recupereze cei 5.600 de lei. Incidentul a avut loc în luna august, la Timișoara, iar victima a fost amenințată cu un cuțit și lovită, având nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile fostului Club Voința de pe Splaiul Tudor Vladimirescu, pentru a continua amenajarea malurilor Begăi. Terenul de aproape 5.000 de metri pătrați aparține deja municipalității, însă construcțiile sunt private.
Ştiri din Timiș
Victimele violenței domestice din Timișoara vor putea beneficia de consiliere socială și psihologică până la ora 20, în două zile pe săptămână. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) anunță modificarea programului specialiștilor din cadrul Centrului de consiliere pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, dar și planuri pentru reorganizarea spațiilor și identificarea unor locuri în care victimele să poată fi cazate în regim de urgență.