Tot mai multe persoane au fost accidentate pe trecerile de pietoni. O femeie a ajuns la spital marți seara după ce a fost accidentată pe o trecerea de pietoni din Calea Șagului din Timișoara.
Nici nu ştii cine are, de fapt, Inima Bună: tinerii, elevi la şcoli de prin judeţ, veniţi în timpul lor liber să strângă bani din simpla motivaţie că vor să ajute, timişorenii care se opresc şi scot din buzunare câte un leu, sau membrii Fundaţiei Bethany, care duc înainte această acţiune de 21 de ani şi ajută copii şi familii în nevoie.
Marţi seara, la clubul Daos a avut loc un eveniment la care fanii de rock aveau obligaţia morală să îşi facă apariţia. Sub titulatura We’re In This Together, câţiva muzicieni autohtoni au „executat“ un tribut Nine Inch Nails.
”Un teatru al ne-adevărului”. Asta propune Teatrul Maghiar din Timișoara, odată cu premiera comediei ”Immanuel Kant” de Thomas Bernhard, eveniment care va avea loc duminică, 11 decembrie de la ora 19 în Sala Mare. Regizorul Alexandru Colpacci aduce astfel pe scenă un text care nu a mai fost montat până acum în teatrele din România.
Leii din Banat au suferit al patrulea eşec din cinci partide susţinute în Liga Balcanică de baschet masculin. BC Timişoara a cedat marţi seara în Muntenegru, scor 77-79, în fața formaţiei KK Mornar Bar.
Azi în Timișoara
Marți, 20 octombrie, puteți merge la tururi ghidate, la teatru sau să vizitați expoziții.
România
Miniștrii propuși în Guvernul Niculescu au început luni audierile în comisiile parlamentare, iar 13 dintre cei 18 candidați au primit deja aviz favorabil. Celelalte cinci audieri vor fi reluate marți dimineață, înaintea votului de învestitură.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește, între 23 și 25 octombrie, cea de-a opta ediție a Sit+Read, eveniment dedicat publicațiilor independente, cărților de artist, fanzinelor și printurilor. Timp de trei zile, Comenduirea Garnizoanei va deveni un spațiu de întâlnire pentru artiști, autori, ilustratori, editori independenți și colective creative din țară și din străinătate.
Ştiri din Timiș
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara, propus ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar în Guvernul Luca Niculescu, a primit aviz favorabil de la comisiile parlamentare de specialitate. Votul de învestitură este programat marți.
România
DIICOT critică dur proiectul prin care deținerea de droguri pentru consum propriu ar urma să fie dezincriminată și sancționată doar cu amendă. Procurorii avertizează că lipsa unor limite clare poate crea portițe pentru traficanți și îngreuna anchetele privind traficul de droguri.
1
Cinema
Festivalul „CULMEA: Film și educație de mediu” revine la Timișoara în perioada 12–14 noiembrie, cu proiecții pentru copii de la trei ani, adolescenți și familii. Evenimentele vor avea loc la Cinema Victoria și Cinema Johnny, iar după proiecțiile de scurtmetraje vor fi organizate discuții adaptate vârstei spectatorilor.
Ştiri din Timiș
Studenții din Timișoara vor putea discuta cu potențiali angajatori în cadrul unui târg de cariere organizat în comun de cele patru universități membre ale Alianței Timișoara Universitară (ATU). Prima ediție a evenimentului „Timișoara Career Connect by ATU” va avea loc în 11 noiembrie, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.
1