Viaţa în Timişoara cu tot ce înseamnă - acces la mijloace de viaţă, mediu de viaţă, relaţii cu şi între organizaţii, relaţii personale, echilibru social, echilibru personal, sentimente de bine/rău, atitudini şi iniţiative – este definită de timişoreni în cadrul unui proiect ce vizează bunăstarea.
Designul de calitate, rafinamentul, eficienţa motorizărilor şi dinamica pe teren on şi offroad, toate acestea pot fi admirate la cel mai nou SUV al celor Mercedes-Benz, Clasa M. Autovehiculul a fost prezentat oficial la Timişoara, în Iulius Mall, unde a fost expus pentru o săptămână, imediat după lansarea oficiala a acestuia în România.
Cel mai original brad de Crăciun din Timișoara, original mai ales prin modul în care luminiţele instalate sunt aprinse, cu ajutorul forţei motrice a bicicliştilor, a fost inaugurat vineri seara. În pragul sărbătorilor de iarnă, membrii proiectului Verde pentru Biciclete au pus la punct un eveniment deosebit: iluminarea bradului de Crăciun. Situat în fața Bega Shopping Center, bradul bicicliştilor timişoreni va oferi trecătorilor posibilitatea să facă puţin sport, să dea la pedale şi, astfel, să alimenteze instalaţia de luminiţe a bradului.
Alegerea noii echipe de conducere a AIESEC Timişoara este prioritatea numărul unu, în aceste zile, la nivelul organizaţiei. Sâmbătă şi duminică vor avea loc alegeri pentru cele opt posturi de vicepreşedinţi în organizaţia studenţească. La conferinţa de presă organizată vineri pe această temă doar doi dintre candidaţi şi-au prezentat calităţile de lideri, ceilalţi preferând anonimatul.
În pieţele din Timişoara s-au pus deja în vânzare tradiţionalii pomi de Crăciun. Primii brazi scoși la vânzare în Piaţa 700 sunt din import şi au preţuri cuprinse între 120 şi 600 de lei „la prima strigare”.
România
Miniștrii propuși în Guvernul Niculescu au început luni audierile în comisiile parlamentare, iar 13 dintre cei 18 candidați au primit deja aviz favorabil. Celelalte cinci audieri vor fi reluate marți dimineață, înaintea votului de învestitură.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește, între 23 și 25 octombrie, cea de-a opta ediție a Sit+Read, eveniment dedicat publicațiilor independente, cărților de artist, fanzinelor și printurilor. Timp de trei zile, Comenduirea Garnizoanei va deveni un spațiu de întâlnire pentru artiști, autori, ilustratori, editori independenți și colective creative din țară și din străinătate.
Ştiri din Timiș
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara, propus ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar în Guvernul Luca Niculescu, a primit aviz favorabil de la comisiile parlamentare de specialitate. Votul de învestitură este programat marți.
România
DIICOT critică dur proiectul prin care deținerea de droguri pentru consum propriu ar urma să fie dezincriminată și sancționată doar cu amendă. Procurorii avertizează că lipsa unor limite clare poate crea portițe pentru traficanți și îngreuna anchetele privind traficul de droguri.
1
Cinema
Festivalul „CULMEA: Film și educație de mediu” revine la Timișoara în perioada 12–14 noiembrie, cu proiecții pentru copii de la trei ani, adolescenți și familii. Evenimentele vor avea loc la Cinema Victoria și Cinema Johnny, iar după proiecțiile de scurtmetraje vor fi organizate discuții adaptate vârstei spectatorilor.
Ştiri din Timiș
Studenții din Timișoara vor putea discuta cu potențiali angajatori în cadrul unui târg de cariere organizat în comun de cele patru universități membre ale Alianței Timișoara Universitară (ATU). Prima ediție a evenimentului „Timișoara Career Connect by ATU” va avea loc în 11 noiembrie, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.
1
Eveniment
Un bărbat de 54 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs luni, la intersecția străzilor Mangalia și Budai-Deleanu din Timișoara, după ce un șofer de 74 de ani nu ar fi acordat prioritate și a intrat în coliziune cu o autoutilitară.
1
Ştiri din Timiș
Mai multe străzi din Timișoara intră în regim de restricții în următoarele săptămâni, pentru lucrări la rețelele de gaz și carosabil, dar și pentru desfășurarea unui nou maraton. Primele măsuri intră în vigoare miercuri.