Handbaliştii timişoreni se întorc de la Cluj-Napoca cu traista goală deşi îşi făcuseră vise că pot obţine măcar un punct pe terenul uneia dintre codaşele Ligii Naţionale. Clujenii s-au impus însă cu 27-26 şi au pus capăt seriei de două victorii succesive a studenţilor.
O persoană a fost grav rănită în urma unui accident în lanț petrecut lângă viaductul de pe Calea Aradului. În urma coliziunii victima a rămas încarcerată în mașină, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru a o scoate dintre fiarele contorsionate.
Dorin Tudoran este laureatul Premiului Petre Stoica pentru anul 2011. Poet, eseist şi jurnalist, el a primit distincţia acordată de Fundaţia Pax 21 în cadrul unei ceremonii desfăşurate vineri, 17 februarie 2012, în Sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara.
Fratelli Lounge & Club s-a dovedit a fi neîncăpător pentru mulţimea de oameni care au asaltat locaţia vineri noaptea, pentru o poveste muzicală care s-a desfăşurat sub genericul And suddenly…. it’s morning!
În perioada 20-25 februarie 2012, în ambulatoriul de pneumoftiziologie al Spitalului Victor Babeş din Timişoara, va avea loc "Săptămâna spirometriei". Cei care suferă de boli pulmonare sau fumătorii cronici, pot beneficia gratuit de evaluarea funcţiei pulmonare.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la Festivalul Medieval, la spectacole și expoziții, dar și la tururi ghidate.
România
Comitetul Politic al USR a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, relatează Agerpres. Formațiunea a anunțat că va continua activitatea politică din opoziție și a criticat formula de majoritate parlamentară pe care se bazează viitorul Executiv.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Primetime”, un thriller psihologic în care Robert Pattinson îl interpretează pe jurnalistul american Chris Hansen, cunoscut pentru emisiunea „To Catch a Predator”, în care suspecții de abuzuri sexuale asupra minorilor erau prinși în flagrant. Regizat de Lance Oppenheim, filmul explorează granița dintre jurnalism, spectacol și dorința de a face dreptate.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții PNL Timiș au reacționat după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că PSD ar putea susține un candidat liberal la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv în cazul unei alianțe PNL-USR. Liberalii spun că nu au existat presiuni din partea organizației din Arad și că își vor decide singuri candidatul, în urma unei analize interne și a sondajelor.
Ştiri din Timiș
Premierul interimar Ilie Bolojan respinge acuzațiile președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, potrivit cărora ar fi fost convins, în urma unei vizite la Primăria Timișoara, să nu anunțe deblocarea proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Bolojan susține că nimeni nu i-a cerut să blocheze un proiect al Timișoarei și afirmă că investiția a fost deblocată după ce a existat garanția că poate fi susținută financiar în anii următori.
Eveniment
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență. Persoanele care au informații sunt rugate să anunțe Poliția.
Ştiri din Timiș
Lucrările de demolare ale fostului spital de oncologie din Timișoara au fost finalizate, a anunțat vineri președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Săptămâna viitoare urmează recepția acestei etape, iar începerea lucrărilor de construire a Institutului Regional de Oncologie ar putea fi anunțată în scurt timp.
Ştiri din Timiș
Sorin Șipoș, senator de Timiș și lider al senatorilor USR, acuză PSD de ipocrizie în privința privatizării companiilor de stat. El susține că social-democrații criticau dur aceeași măsură când era propusă de Guvernul Bolojan, dar o includ acum în propriul program de guvernare.