Muzeul de Artă Timişoara anunţă pentru această săptămână două evenimente la Palatul Baroc: lansarea albumului de artă „Barrique Art. Artă şi Vin. De Gustibus” şi conferinţa „Franz Liszt la Timişoara”.
Despre „Visul în care eram pândită, urma să devin prada cuiva, eram vânată sub un clopot de sticlă şi viaţa mea era în ghearele cuiva” ori „Visul despre oamenii cu aripi din paie aşteptând vântul” şi alte bizare visări este expoziţia care deschide Camera Lucidă, noul program curatorial al Galeriei Calina din Timişoara.
Dacă Politehnica Timişoara nu va avea zilele numărate atunci cu siguranţă are viitorul fotbalistic asigurat. Tinerii de la echipă sunt convocaţi rând pe rând la echipele naţionale de juniori. Doi dintre cei mai de perspectivă fotbalişti români aflaţi în lotul lui Vali Velcea, Andrei Dăruiala şi Florin Ilie, au primit noi solicitări pentru a se prezenta la lotul naţional de Tineret al României.
Anul acesta voluntarii de la SALVO nu vor face exerciţii demonstrative de Ziua Protecţiei Civile, ci se vor axa pe informarea preventivă. Voluntarii care intervin în situaţii de urgenţă vor împărţi materiale informative şi îşi vor prezenta echipamentele, marţi după-amiază, în Piaţa Victoriei. Nu va lipsi nici echipa de cercetare canină.
Comercianții de fructe, legume și flori din Piața de Gros din Timișoara au intrat din nou în atenția polițiștilor, care, în urma verificărilor făcute la sfârșitul săptămânii trecute, au dat amenzi în valoare de 25.000 de lei și au confiscat mărfuri în valoare de 18.000 de lei.
România
Comitetul Politic al USR a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, relatează Agerpres. Formațiunea a anunțat că va continua activitatea politică din opoziție și a criticat formula de majoritate parlamentară pe care se bazează viitorul Executiv.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Primetime”, un thriller psihologic în care Robert Pattinson îl interpretează pe jurnalistul american Chris Hansen, cunoscut pentru emisiunea „To Catch a Predator”, în care suspecții de abuzuri sexuale asupra minorilor erau prinși în flagrant. Regizat de Lance Oppenheim, filmul explorează granița dintre jurnalism, spectacol și dorința de a face dreptate.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții PNL Timiș au reacționat după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că PSD ar putea susține un candidat liberal la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv în cazul unei alianțe PNL-USR. Liberalii spun că nu au existat presiuni din partea organizației din Arad și că își vor decide singuri candidatul, în urma unei analize interne și a sondajelor.
Ştiri din Timiș
Premierul interimar Ilie Bolojan respinge acuzațiile președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, potrivit cărora ar fi fost convins, în urma unei vizite la Primăria Timișoara, să nu anunțe deblocarea proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Bolojan susține că nimeni nu i-a cerut să blocheze un proiect al Timișoarei și afirmă că investiția a fost deblocată după ce a existat garanția că poate fi susținută financiar în anii următori.
Eveniment
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență. Persoanele care au informații sunt rugate să anunțe Poliția.
Ştiri din Timiș
Lucrările de demolare ale fostului spital de oncologie din Timișoara au fost finalizate, a anunțat vineri președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Săptămâna viitoare urmează recepția acestei etape, iar începerea lucrărilor de construire a Institutului Regional de Oncologie ar putea fi anunțată în scurt timp.
Ştiri din Timiș
Sorin Șipoș, senator de Timiș și lider al senatorilor USR, acuză PSD de ipocrizie în privința privatizării companiilor de stat. El susține că social-democrații criticau dur aceeași măsură când era propusă de Guvernul Bolojan, dar o includ acum în propriul program de guvernare.
Ştiri din Timiș
Weekendul 17–18 octombrie aduce la Iulius Town Timișoara o serie de evenimente dedicate întregii familii. Vizitatorii vor putea participa la demonstrații și activități interactive susținute de militari, vor descoperi oportunitățile unei cariere în armată, iar cei mici sunt invitați la teatru interactiv. În plus, Expoziția Monster Dragon continuă în Iulius Gardens, unde 15 dragoni giganți îi așteaptă pe curioși.