Dincolo de proiectul care vizează reţeaua de apă şi canal în judeţul Timiş, care sunt proiectele – derulate sau în plan – la care ţineţi mult?
Inspectoratul de Stat în Construcţii, Direcţia Judeţeană de Cultură şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş – nume grele în ierarhia instituţiilor cu un cuvânt de spus privind ordinea lucrurilor din oraş – cunosc situaţia clădirii de pe strada Bicaz din Timişoara. Cu toate acestea, timpul nu a reuşit să degradeze clădirea monument, în aşa măsură în care o fac gunoiul şi mizeria aruncate acolo de mai multe luni de zile.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi astăzi, 16 martie, pe drumurile din Timişoara şi din judeţ. Vedeţi aici unde vor fi ele amplasate.
Fetiţele de vârsta lor poartă în gentuţe, de obicei, păpuşi miniaturale, un ruj de la mama sau vreun colier de sticlă cu mărgele colorate. În rucsacul lor mic, roşu, stau, singure, vreo zece poze, de unde copilele au tăiat cu foarfeca locul unde era, la început, chipul mamei.
Misha Katz, dirijorul-tornadă de care Timişoara melomană s-a îndrăgsotit iremediabil, revine la pupitrul Filarmonicii Banatul. În concertul de vineri, 16 martie, de la ora 19, în sala Capitol, celebrul artist va dirija două prime audiţii la Timişoara şi unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la Festivalul Medieval, la mai multe expoziții și spectacole.
România
Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seara, 15 octombrie, la Parlament, lista miniștrilor propuși și programul de guvernare al viitorului Cabinet. Audierile candidaților pentru funcțiile de ministru ar urma să aibă loc luni, 19 octombrie, iar votul de învestitură este programat pentru marți, 20 octombrie, potrivit informațiilor Digi24. Calendarul urmează să fie stabilit oficial de conducerile celor două Camere ale Parlamentului. UPDATE. Parlamentul votează marți învestirea Guvernului Niculescu.
Eveniment
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un adolescent de 16 ani, au fost arestați preventiv după conflictul de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Profesorul de educație fizică ar fi fost agresat după ce i-a atras atenția elevului în timpul orei.
România
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu va aloca, în această perioadă, cele aproximativ 5 miliarde de lei necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Ene Dogioiu, a explicat că un guvern interimar nu poate face rectificări bugetare. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligă însă Guvernul să înceapă procedurile de alocare a banilor în termen de 10 zile.
Ştiri din Timiș
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara și consilier local PSD, este luat în calcul pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro și G4Media.ro. Propunerea ar presupune o împărțire a conducerii Ministerului Educației între un ministru tehnocrat și un ministru delegat cu susținere politică.
Ştiri din Timiș
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara.
Eveniment
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.
Ştiri din Timiș
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.