Polițiștii au mai percheziționat o locuință din Timișoara, în continuarea cercetărilor față de timișoreanul suspectat de evaziune fiscală, de unde au consfiscat în jur de 700 de parfumuri și peste 500 de bucăţi de farduri în valoare totală de circa 160.000 lei. Cercetările continuă pentru stabilirea întregului prejudiciu adus statului.
Complexul Studenţesc a petrecut din nou în stil mare sâmbătă noaptea, când sub genericul What The F**K Party studenţii şi nu numai ei au avut parte de un entertainment deosebit.
Sâmbătă noaptea, amatorii de distracţie au avut parte de un nou episod din seria Lets Partyyy, concept care a adunat laolaltă un public „setat“ să deguste din plin plăcerea unei nopţi de weekend nebune.
Cei care au ales să-şi petreacă noaptea de sâmbătă sub genericul We Love Heaven au avut parte de o petrecere cu muzică dibaci mixată, cu dansatoare care au atras privirile celor prezenţi şi cu un spectacol în adevăratul sens al cuvântului.
Locuitorii de pe câteva străzi din Timişoara vor rămâne luni fără apă caldă şi încălzire din cauza unor lucrări efectuate de Enel şi a unei avarii care trebuie remediată, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm.
România
Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seara, 15 octombrie, la Parlament, lista miniștrilor propuși și programul de guvernare al viitorului Cabinet. Audierile candidaților pentru funcțiile de ministru ar urma să aibă loc luni, 19 octombrie, iar votul de învestitură este programat pentru marți, 20 octombrie, potrivit informațiilor Digi24. Calendarul urmează să fie stabilit oficial de conducerile celor două Camere ale Parlamentului. UPDATE. Parlamentul votează marți învestirea Guvernului Niculescu.
Eveniment
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un adolescent de 16 ani, au fost arestați preventiv după conflictul de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Profesorul de educație fizică ar fi fost agresat după ce i-a atras atenția elevului în timpul orei.
România
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu va aloca, în această perioadă, cele aproximativ 5 miliarde de lei necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Ene Dogioiu, a explicat că un guvern interimar nu poate face rectificări bugetare. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligă însă Guvernul să înceapă procedurile de alocare a banilor în termen de 10 zile.
Ştiri din Timiș
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara și consilier local PSD, este luat în calcul pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro și G4Media.ro. Propunerea ar presupune o împărțire a conducerii Ministerului Educației între un ministru tehnocrat și un ministru delegat cu susținere politică.
Ştiri din Timiș
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara.
Eveniment
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.
Ştiri din Timiș
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.
Cinema
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.