Locuitorii de pe mai multe străzi din Timişoara vor rămâne miercuri fără apă caldă şi căldură din cauza unor lucrări care trebuie realizare la reţelele termice, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm. Vedeţi dacă vă număraţi printre abonaţii afectaţi.
Consiliul Local Timişoara a aprobat, în plenul de marţi, atribuirea unui teren de aproape 5.300 de metri pătraţi către Fundaţia „Europe Trust” pentru amenajarea unui cimitir musulman în zona Ovidiu Balea.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Timişoara de marţi s-a aflat şi un proiect de hotărâre care prevedea construirea a cinci parcări subterane în oraş. Proiectul a obţinut 16 voturi „pentru” şi a fost respins potrivit secretarului Ioan Cojocari pentru că mai avea nevoie de două voturi în plus. Până una-alta, parcarea subterană din Piaţa 700 va fi gata în luna mai, a anunţat directorul ADP.
Antrenorul Vali Velcea s-a dovedit din nou cel mai bun psiholog dintre tehnicienii de la echipele ligii secunde. Poliştii aflaţi sub comanda sa s-au distrat efectiv cu cei de la FC Maramureş Baia Mare, echipă pe care au învins-o în deplasare cu scorul de 5 – 0! Cu salariile neplătite de patru luni, fără nicio perspectivă pentru echipă, tinerii alb-violeţi au dat dovadă de o voinţă cum puţine formaţii au şi au dovedit că merită toată stima suporterilor.
Autoritaţile din Timiş l-au reţinut, marţi după-amiază, pe fiul lui Miron Cozma. Tânărul este acuzat de fraude economice, potrivit anchetatorilor. Tatăl său, Miron Cozma, a participat la audierile de la Parchetul Timiş.
România
Pacienții asigurați diagnosticați cu diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau boli cronice de rinichi ar putea beneficia de decontarea tuturor investigațiilor necesare monitorizării, dacă acestea sunt incluse în pachetul de servicii medicale de bază și recomandate de medicul specialist. Senatul a adoptat luni un proiect de lege în acest sens, relatează Agerpres.
România
O femeie din localitatea Smulți, județul Galați, a fost ucisă de soțul său, după ce familia semnalase anterior că aceasta era victima violenței domestice. Femeia s-ar fi temut să depună plângere împotriva bărbatului, relatează Observator. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, cazul ar fi al 31-lea femicid înregistrat în România în 2026, însă autoritățile nu au publicat un bilanț oficial al acestor cazuri.
Ştiri din Timiș
Târguri de adopții, ateliere creative și cursuri despre îngrijirea animalelor și fauna sălbatică urbană sunt programate în a doua jumătate a lunii octombrie, la Centrul de zi pentru copii cu dizabilități Podul Lung, în Complexul Studențesc din Timișoara. Activitățile fac parte din proiectul „O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”, derulat de Asociația Colectivul Blană. Participarea este gratuită, însă pentru ateliere este necesară înscrierea online.
Eveniment
Un bărbat de 48 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, după ce ar fi provocat un accident rutier mortal în localitatea Gelu, județul Timiș, în iunie. Potrivit procurorilor, acesta s-ar fi urcat la volan sub influența alcoolului, ar fi lovit două minore și ar fi părăsit locul accidentului.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs duminică seara, 11 octombrie, în localitatea Pesac, județul Timiș, unde un autoturism a intrat în gardul din beton al unui imobil. La sosirea echipajelor, persoana care conducea autoturismul nu se mai afla la fața locului.
Ştiri din Timiș
De joi, 15 octombrie, TermSet preia transportul, distribuția și furnizarea energiei termice în sistemul centralizat din Timișoara, inclusiv facturarea către abonați. Colterm va rămâne responsabil de producerea agentului termic, iar timișorenii nu vor trebui să semneze noi contracte pentru trecerea la noul sistem.
Ştiri din Timiș
Istoricul și analistul de politică externă Armand Goșu va participa joi, 22 octombrie, la o dezbatere despre războiul din Ucraina, politica Rusiei și viitorul securității europene, organizată la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în cadrul festivalului Timișoara Ideas Fest.
România
Președintele USR, Dominic Fritz, s-a întâlnit cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru consultări privind formarea noului guvern. USR exclude o nouă guvernare cu PSD, dar spune că ar susține o formulă PNL-USR-UDMR și cere alegeri anticipate dacă Niculescu nu reușește să obțină o majoritate.
3