La Timişoara se desfăşoară în perioada 4 - 6 mai 2012 ediţia a X-a a Concursului - Festival Euroregional "Alma Cornea Ionescu", o competiţie în care se înfruntă 140 de concurenţi.
Cea mai mare arenă sportivă timişoreană îşi serbează ziua de naştere odată cu Ziua Internaţională a Muncii. Probabil că puţini dintre timişoreni îşi mai aduc aminte că vechea denumire a actualului stadion „Dan Păltinişanu” este „1 Mai”. Asocierea nu este întâmplătoare: inaugurarea arenei a avut loc în această zi, în anul 1963.
Luni noaptea, petrecăreţii care au ales să rămână în această mini – vacanţă în Timişoara, au avut parte de o distracţie pe cinste în Complexul Studenţesc, unde tinerii s-au delectat cu muzici interesante şi promoţii la băuturi alcoolice până spre orele mici ale dimineţii.
Ministrul (încă) în funcţie al Transporturilor, Alexandru Nazare, a ţinut să demonstreze că şi de 1 Mai se munceşte. Cel puţin aceasta a fost impresia pe care a vrut să o lase înainte de a părăsi biroul ministerial pe care l-a ocupat doar câteva luni. El a vizitat, probabil pentru ultima oară, şantierul autostrăzii A1, pe primul tronson al porţiunii dintre Giarmata şi Lugoj.
Ziua Internaţională a Muncii a fost sărbătorită şi în cluburi, una din petrecerile de luni seara din Timişoara prilejuindu-le nostalgicilor şi nu numai, o seară dansantă cu sandwich-uri şi ţuică de prună!

Mapamond

Papa Leon va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar
Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 71 de ani, a anunțat duminică, 11 octombrie, că va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar, depistat într-un stadiu incipient în urma unor investigații medicale recente.

Lugoj

Nu mai puțin de nouă oferte pentru reabilitarea unei școli istorice din Timiș
Nouă firme și asocieri s-au înscris la licitația Primăriei Lugoj pentru reabilitarea a trei clădiri din ansamblul Liceului „Coriolan Brediceanu”. Contractul are o valoare de aproape 17,5 milioane de lei, cu TVA.

Ştiri sportive

Cristiano Ronaldo, suspendat provizoriu după ce a părăsit cantonamentul naționalei
Cristiano Ronaldo a fost suspendat provizoriu de Federația Portugheză de Fotbal, după ce a părăsit cantonamentul naționalei înaintea meciului cu Danemarca. Cazul său va fi analizat de Comisia de Instrucție Disciplinară.

Capitală Culturală

Mașina timpului: trei zile în lumea medievală, la Timișoara
În parcul din jurul Castelului Huniade, cavalerii își vor încrucișa spadele, meșterii își vor deschide atelierele, iar menestrelii vor readuce la viață muzica vechilor curți și taverne. Muzeul Național al Banatului invită publicul la Festivalul Medieval. 1

Mapamond

Atac cu rachetă asupra aeroportului din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți
Aeroportul internațional King Khalid din capitala Arabiei Saudite a fost lovit sâmbătă de o rachetă lansată din Yemen, care a explodat între două terminale de pasageri. 1

Turism

Zece locuri istorice din Franța pe care nu trebuie să le ratezi
Franța este una dintre țările europene cu cel mai bogat patrimoniu istoric și cultural. De la catedrale gotice și palate regale până la cetăți medievale, apeducte romane și orașe construite în jurul marilor târguri medievale, fiecare regiune spune o poveste diferită.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 11 octombrie 2026, în Timișoara?
Duminică, 11 octombrie, puteți merge la teatru, balet, festivaluri și proiecții de film sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.

Ştiri din Timiș

Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara, în perioada 21-25 octombrie
Timișoara găzduiește, în perioada 21-25 octombrie 2026, o nouă ediție de toamnă a Salonului Industriei Ușoare. Evenimentul va avea loc la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și va reuni peste 50 de firme expozante din întreaga țară.