Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan astăzi, 6 mai, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vedeţi aici unde vor fi ele amplasate.
Clubul Rotary Cetate Timişoara a organizat, sâmbătă seara, a patra ediţie a Nopţii Bucătarilor. A fost o seară specială, cu bucate şi invitaţi aleşi, care au oferit astfel sprijin financiar unor proiecte importante.
Un timișorean de 28 de ani, care se deplasa cu un moped spre Giarmata, a ajuns la spital sâmbătă seara în urma unui accident rutier care s-a petrecut pe Bulevardul Sever Bocu din Timișoara. Un autoturism a virat stânga către o stradă secundară peste linia continuă și a tăiat calea mopedului. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
Timișoara va juca cu titlul de campioană pe masă împotriva Ploieștiului! BCT s-a calificat în finala campionatului de baschet masculin după ce a eliminat cu 3-0 deținătoarea trofeului, U Mobitelco Cluj.
Sute de timișoreni au vizitat sâmbătă Muzeul Satului Bănățean din Timișoara cu ocazia Zilei Europei. Aniversarea a avut loc cu patru zile mai devreme tocmai pentru ca numărul timișorenilor care au luat parte activitățile organizate cu ocazia acestui eveniment să fie cât mai mare.
Azi în Timișoara
Duminică, 11 octombrie, puteți merge la teatru, balet, festivaluri și proiecții de film sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.
Ştiri din Timiș
Timișoara găzduiește, în perioada 21-25 octombrie 2026, o nouă ediție de toamnă a Salonului Industriei Ușoare. Evenimentul va avea loc la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și va reuni peste 50 de firme expozante din întreaga țară.
Ştiri din Timiș
Modernizarea căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad continuă, deși termenul pentru finanțarea integrală prin PNRR a fost depășit. Stadiul fizic variază între 15% și 85% pe cele patru loturi, cel mai avansat fiind al doilea, Lugoj – Timișoara Est.
1
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost implicat într-un accident rutier produs sâmbătă, 10 octombrie 2026, pe Calea Dorobanților din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
STPT modifică, de luni, 12 octombrie, orele de plecare pentru două curse de pe liniile 32 și 46. Totodată, operatorul anunță două schimbări operate de la 1 octombrie pe liniile de transport școlar S13 și S14b.
România
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că va trimite la Parchet raportul Corpului de control privind achizițiile realizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), după ce verificările au scos la iveală cheltuieli din bani publici pentru articole vestimentare, parfumuri, produse cosmetice și decorațiuni.
6
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat, după o discuție cu Vladimir Putin, că Rusia ar urma să livreze cantități importante de motorină pe piața mondială, inclusiv către Statele Unite. Potrivit declarațiilor liderului de la Casa Albă, primele livrări ar urma să depășească 300.000 de tone, urmate de alte tranșe în noiembrie și în perioada următoare.
3
Utile
Sâmbătă, 10 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.