Încă un week-end plin şi încununat de succes pentru sportivii de la Clubul Sportiv Tibiscus. Indiferent că întrecerile s-au desfăşurat în ţară ori în străinătate, de fiecare dată timişorenii au reuşit să ocupe de fiecare dată locuri pe podium.
Parcul Rozelor din Timişoara a fost redeschis oficial marţi, în plină campanie electorală. Timişorenii pot admira aici peste 9.000 de trandafiri, aduşi din ţări ca Anglia, Franţa, Olanda sau Ungaria. Parcul care a adus faimă Timişoarei în trecut a fost modernizat pe fonduri europene, iar municipalitatea intenţionează să-l extindă în următorii ani.
Ultima etapă a turului Superligii Naţionale de rugby aduce miercuri pentru RCM Timişoara cel mai uşor joc pe teren propriu din această primăvară, cel în compania penultimei clasate, Poli Agro Iaşi. Galben-albaştrii vor profita de această ocazie pentru a-şi menaja câţiva jucători importanţi şi de a-i arunca în luptă pe cei ce au evoluat mai puţin.
Peste 70 de edituri sunt prezente, timp de o săptămână, la Iulius Mall Timişoara pentru a le aduce timişorenilor cele mai bune titluri de carte, muzică, film şi jocuri, în cadrul celei de-a doua ediţii a Caravanei Bookland. De marţi, 22 mai, şi până duminică, 27 mai 2012, între orele 10 şi 22, Bookland îşi aşteaptă vizitatorii timişoreni cu un playlist având câteva mii de titluri.
Miercuri, 30 mai şi joi, 31 mai, în Timişoara vor avea loc determinări gratuite ale tensiunii arteriale, indicelui gleznă-braţ şi glicemiei. Timişorenii sunt invitaţi să conştientizeze factorii de risc cardiovascular, în cadrul campaniei intitulate Săptămâna Responsabilităţii Sociale Sanofi.

Turism

Zece locuri istorice din Franța pe care nu trebuie să le ratezi
Franța este una dintre țările europene cu cel mai bogat patrimoniu istoric și cultural. De la catedrale gotice și palate regale până la cetăți medievale, apeducte romane și orașe construite în jurul marilor târguri medievale, fiecare regiune spune o poveste diferită.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri, 9 octombrie, puteți merge la film, teatru, concerte și festivaluri sau să vizitați diverse expoziții.

Eveniment

UPDATE. L-ați văzut? Un băiat de 11 ani din Ghiroda a fost dat dispărut
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale încearcă să dea de un băiat de 11 ani, dispărut din localitatea Ghiroda în cursul zilei de joi. Cine îl vede este rugat să apeleze Serviciul de Urgență 112. UPDATE. Copilul a fost găsit

Mapamond

Trump promite că nu mai atacă Iranul. Momentan
Președintele Donald Trump afirmă că Statele Unite nu vor lansa noi atacuri asupra Iranului până la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pe 3 noiembrie. El a făcut anunțul în contextul în care Washingtonul și Teheranul încearcă să găsească o soluție pentru încheierea conflictului, iar presiunea economică exercitată de SUA asupra Iranului continuă, relatează Reuters și AFP, citate de AGERPRES.

Ştiri din Timiș

Patru concepte pentru un nou spațiu dedicat designului interior, la Timișoara
Luxceram a deschis joi, 8 octombrie, un nou showroom în Timișoara, pe strada Liviu Rebreanu nr. 1/3. Spațiul reunește soluții pentru amenajarea băii și a locuinței, de la obiecte sanitare și sisteme de duș până la ceramică, pardoseli și suprafețe de mari dimensiuni.

Eveniment

VIDEO. Incendii de vegetație în Timiș. 100 ha au ars la Știuca, alte 35 ha sunt afectate la Bunea Mare
Pompierii militari din cadrul ISU Timiș au intervenit joi seară pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată izbucnite în județ. Cele mai ample au fost înregistrate în apropierea localităților Știuca și Bunea Mare. UPDATE. A fost lichidat și al doilea incendiu

Capitală Culturală

Giselle, cu balerini din Brazilia și Franța în rolurile principale, la Opera din Timișoara
Originară din Brazilia, balerina Cecília Bassetto a decoperit lumea dansului la doar patru ani. Ea și-a desăvârșit studiile în cadrul prestigioasei filiale braziliene a Școlii de Balet Bolshoi. Între 2021 și 2022, a fost membră a Companiei de Tineret a Școlii Teatrului Bolshoi din Brazilia. Din anul 2024, artista s-a alăturat baletului Operei timișorene, iar duminică seara va interpreta în rolul titular din baletul „Giselle” de Adolphe Adam.

Sănătate

Ziua Porților Deschise la Maternitatea Odobescu din Timișoara. Ce pot vedea vizitatorii pe 17 octombrie
Maternitatea Odobescu din Timișoara își deschide porțile pentru public sâmbătă, 17 octombrie. Va fi o zi dedicată celor care vor să afle mai multe despre spațiul în care sunt îngrijiți nou-născuții.