Vineri, 25 mai, Clubul Helion îl va avea un invitat pe dr. Mariano Martin Rodriguez (Spania), translator expert la Comisia Europeană. El a tradus în spaniolă una dintre cele mai importante cărţi de proză fantastică din literatura românească.
Candidaţii care au intrat în cursa pentru câştigarea Primăriei Timişoara sunt invitaţi la o nouă dezbatere. De această dată ei vor sta faţă în faţă cu tinerii din liceele timişorene, săptămâna viitoare, la Casa Adam Muller Guttenbrunn.
Doi copii au ajuns la spital, joi după-amiază, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident care s-a produs la intersecția Căii Circumvalațiunii cu Bulevardul Gheorghe Lazăr. În accident au fost implicate trei mașini, iar șoferul vinovat va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
În acest sfârșit de săptămână se dă startul celei de a XV-a ediții a Raliului Criminaliștilor, la care vor participa 25 de echipe formate din polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și invitații lor. Participanții vor fi supuși la cinci probe, pe traseul care pornește din Timișoara și se încheie la Băile Felix din județul Bihor.
Pregătirile pentru Campionatele Europene de culturism de la Timişoara au intrat pe ultima linie dreaptă. Cu două zile înaintea acestei competiţii, organizatorii au prezentat ultimele detalii legate de evenimentul ce va domina la nivel sportiv municipiul de pe Bega în acest week-end.

Mapamond

Proteste de amploare în Franța. Sute de mii de oameni revoltați de condițiile din școli
De mai bine de două săptămâni, Franța este scena unor proteste de amploare. Marți, manifestațiile au ajuns la un maxim considerat istoric. Elevi, profesori și părinți au ieșit în stradă în mai multe orașe, în timp ce sute de licee au fost blocate. În unele localități protestele au degenerat în confruntări cu forțele de ordine. La Paris, poliția a folosit gaze lacrimogene. 2

România

PSD, reacție la desemnarea lui Luca Niculescu. Grindeanu: „Nu vom da un vot în alb”
PSD nu va susține automat Guvernul pe care premierul desemnat Luca Niculescu îl va propune, social-democrații urmând să discute cu acesta înainte de a lua o decizie. Anunțul a fost făcut marți de Sorin Grindeanu, după ședința Biroului Politic Național al PSD. 3

Capitală Culturală

Casă pentru visători la Casa Artelor. Expoziție de Ciprian Chirileanu și Renée Renard
„Donum. Casă pentru visători”: este numele expoziției cu care cuplul de artiști Renée Renard și Ciprian Chirileanu revine în Galeria Pygmalion a Casei Artelor din Timișoara . O poveste sensibilă despre locuire, prin lentila memoriei afective, ca o „formă de generozitate”, cum o numește chiar curatoarea expoziției

Cinema

Taifas Festival revine la Timișoara. Filme balcanice, întâlniri cu cineaști și o retrospectivă Nae Caranfil
Festivalul de film și cultură balcanică Taifas revine la Timișoara între 12 și 18 octombrie, cu cea de-a patra ediție. Tema din acest an este „Istorie, memorie și alte nimicuri”, iar programul cuprinde filme balcanice și românești, spectacole, lansări de carte, întâlniri cu cineaști, muzică și evenimente gastronomice.

Ştiri din Timiș

Promisiunea lui Miruță începe să se concretizeze. Primăria Timișoara este pregătită să aprobe preluarea Spitalului CFR
Primăria Timișoara este pregătită să preia Spitalul CFR și să îl integreze în Spitalul Municipal, după ce Ministerul Transporturilor a decis transferul unității către municipalitate. Urmează votul în CLT și hotărârea de guvern.

Ştiri din Timiș

FOTO. Primul pas a fost făcut. Începe și șantierul Podului Solventul
Primul pas pentru deschiderea șantierului la Podul Solventul a fost făcut: Primăria Timișoara a predat amplasamentul, iar constructorul a început amenajarea punctului de lucru. Primele intervenții, inclusiv relocarea utilităților și pregătirea fundațiilor, sunt programate în această lună. 2

Mapamond

Premiul Nobel pentru Fizică 2026, acordat cercetărilor privind neutrinii cosmici
Cercetătorul belgian Francis Halzen a primit Premiul Nobel pentru Fizică 2026 pentru contribuția decisivă la construirea Observatorului de Neutrini IceCube și la descoperirea neutrinilor de înaltă energie proveniți din spațiul cosmic.

Ştiri din Timiș

FOTO. 80 de ani de la târnosirea Catedralei Mitropolitane din Timișoara. Momentul istoric la care a participat Regele Mihai I
Se împlinesc 80 de ani de la unul dintre momentele importante din istoria Catedralei Mitropolitane din Timișoara. În 6 octombrie 1946, monumentala catedrală din centrul orașului a fost târnosită în cadrul unei impresionante ceremonii religioase, la care a participat și Regele Mihai I al României. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici