Proiectul „Ecluze pe Bega” continuă în această vară cu un program amplu dedicat râului care leagă Timișoara de Banatul sârbesc și, mai departe, de Europa. Expoziții, plimbări ghidate, ateliere, conferințe și evenimente pe apă vor readuce în atenția publicului patrimoniul, biodiversitatea și potențialul Begăi ca spațiu de întâlnire și conexiune.
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a lansat apelul de proiecte din cadrul programului de finanțare nerambursabilă „O Comunitate 2026”. Astfel, organizațiile neguvernamentale pot obține fonduri pentru dezvoltarea unor activități destinate persoanelor vulnerabile. Bugetul total al programului este de un milion de lei, iar proiectele selectate vor fi implementate în cele șapte centre sociale administrate de instituție.
După interesul stârnit de primul tur dedicat spațiilor verzi, Asociația Turism Alternativ continuă seria evenimentelor din programul „Turist la tine acasă” și îi invită pe timișoreni la o nouă plimbare ghidată prin oraș. „Turul Parcurilor – partea a II-a” va avea loc duminică, 12 iulie, între orele 18:00 și 20:00, iar participarea este gratuită.
Drumul parcurs de Adina Rău către seismologie nu a fost unul liniar. Deși a copilărit printre seismografe și a crescut în curtea Observatorului Seismologic din Timișoara, a ales inițial o cu totul altă direcție, absolvind Finanțe-Bănci și lucrând în contabilitate. Destinul avea însă alte planuri. O experiență trăită pe teren, alături de cercetători din întreaga lume, i-a schimbat definitiv parcursul profesional și a readus-o acolo unde, poate fără să știe, îi era locul încă din copilărie.

Capitală Culturală

FILTM împlinește 15 ani la Timișoara. Scriitori din România și străinătate, trei zile de literatură și întâlniri cu publicul
Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) ajunge, în această toamnă, la cea de-a 15-a ediție. Timp de trei zile, în perioada 14–16 octombrie, aproximativ 30 de autori din România și din străinătate se vor întâlni cu iubitorii de literatură din Timișoara, în cadrul unor discuții, lecturi, recitaluri de poezie și întâlniri cu publicul.

Ştiri din Timiș

Timișoara, descoperită prin cărți. Se lansează o platformă care transformă orașul într-o hartă literară
Timișoara poate fi descoperită și prin poveștile scrise de autorii săi. O nouă platformă online, „Timișoara, o geografie literară”, adună texte din literatura timișoreană contemporană și le leagă de cartierele și locurile orașului.

România

Motocicletele și mopedele scapă de regula depășirii, iar primăriile trebuie să amenajeze locuri de parcare
Noi reguli pentru motocicliști au fost adoptate miercuri de Camera Deputaților. Motocicletele și mopedele vor putea circula, în anumite condiții, pe benzile destinate transportului public, iar motocicliștii vor putea înainta pe lângă coloanele de mașini.

Ştiri din Timiș

„Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei.

Ştiri din Timiș

ISJ Timiș caută mentori de etnie romă pentru elevi și profesori. Înscrierile sunt deschise
Inspectoratul Școlar Județean Timiș lansează un apel pentru recrutarea unor mentori voluntari de etnie romă, care să sprijine elevii beneficiari ai proiectelor derulate prin Programul Educație și Ocupare (PEO), dar și profesorii acestora. Persoanele interesate se pot înscrie până la 16 octombrie.

Mapamond

Crimă inspirată din serialul „Dexter”. Un britanic și-a recunoscut vinovăția după ce a ucis o româncă de 24 de ani
Un britanic de 20 de ani, și-a recunoscut vinovăția pentru uciderea unei românce de 24 de ani, într-o proprietate din Tividale, West Midlands. Procurorii susțin că tânărul a planificat atacul inspirându-se din serialul „Dexter” și că a încercat ulterior să ascundă urmele crimei. Day a fost arestat după ce a cerut ajutor serviciilor de urgență și urmează să fie condamnat. 1

Turism

Șase tururi ghidate îi invită pe timișoreni să redescopere Fabric, unul dintre cele mai vechi cartiere ale orașului
Timișorenii sunt invitați, în weekendul 17–18 octombrie, să descopere Fabricul prin șase tururi ghidate tematice. Arhitecți, peisagiști, educatori, ghizi și localnici vor conduce participanții printr-unul dintre cele mai vechi cartiere industriale ale Timișoarei, dezvăluind povești despre fabricile de odinioară, brațele Begăi, parcuri, poduri, piețe și comunitățile care continuă să dea viață zonei.

Ştiri din Timiș

Progres pe șantierul regenerării urbane a zonei Traian. Sunt înlocuite conductele de termoficare vechi și uzate
Lucrările de regenerare urbană din Piața Traian avansează, cu intervenții la rețeaua de termoficare din Piața Romanilor și pregătiri pentru amenajarea spațiului public. Primăria spune că șantierul este în grafic, chiar ușor înaintea acestuia.