Universitatea de Vest din Timişoara oferă pentru 25 de cursanţi un stagiu de pregătire în premieră. Timp de două săptămâni, aceştia vor lua parte la cursul de „Diplomaţie, Securitate şi Politică Externă”. Pregătirea este organizată, în premieră, în afara Bucureştiului, de către Institutul Diplomatic Român.
Unul dintre cele mai importante proiecte menite să ajute la reorientarea învăţământului mediu din Timişoara spre cerinţele pieţii a pornit la drum. Un important grup german, prezent cu mai multe unităţi de producţie în oraşul de pe Bega, a inaugurat o şcoală profesională prin intermediul căreia îşi va pregăti viitorii angajaţi.
Locuitorii de pe strada Mehadia din Complexul Studențesc din Timișoara au trecut prin clipe de panică, marți seara, când un incendiu puternic a izbucnit în zonă. Se pare că flăcările au pornit de la o pubelă de gunoi și s-au răspândit la gardul de lemn al grădinii unui local din zonă. Din fericire nu există victime, dar traficul în zonă a fost blocat zeci de minute, pompierii intervenind cu trei autospeciale pentru a stinge incendiul.
O ilustră familie de muzicieni  va da în această toamnă un nou şi aristocratic calibru unicului speoconcert anual din România: venerabilul dirijor Ilarion Ionescu- Galaţi şi violonistul Florin Ionescu-Galaţi vor fi  protagoniştii concertului din Peştera Româneşti, duminică, 21 octombrie 2012, de la ora 13, împreună cu orchestra Filarmonicii timişorene.

România

Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect față de președintele Nicușor Dan, după ce social-democrații și-au exprimat rezervele față de nominalizarea sa înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Mureșan anunță că va cere votul de învestitură în Parlament și avertizează că, dacă Guvernul nu va fi aprobat, există posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.

Ştiri din Timiș

Timișoara devine capitala stomatologiei pediatrice. Peste 150 de medici și specialiști internaționali, reuniți la SMART Pedodontics 2026
SMART Pedodontics 2026 reunește, la Timișoara, peste 150 de medici stomatologi și specialiști internaționali pentru a promova prevenția și tratamentul modern al problemelor dentare la copii. Conferința are loc în 9–10 octombrie și pune accent pe intervenția precoce, gestionarea copiilor anxioși și abordarea cazurilor complexe.

Cinema

Documentare despre migrație, muncă și solidaritate, la Timișoara. One World Romania revine săptămâna viitoare
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Timișoara pentru al cincilea an consecutiv. Ediția locală are loc între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Johnny din Freidorf. Publicul va putea vedea documentare din selecția celei de-a 19-a ediții a festivalului, iar mai multe proiecții vor fi urmate de discuții cu regizori, reprezentanți ai unor ONG-uri și specialiști în temele abordate.

Mapamond

Deficit de kerosen în Europa. Importurile din Coreea de Sud ating un maxim al ultimilor ani
Europa se confruntă cu un deficit de combustibil pentru avioane, pe fondul perturbării livrărilor din Orientul Mijlociu. Pentru a acoperi necesarul, țările europene își majorează importurile din surse îndepărtate, în special din Coreea de Sud, ale cărei exporturi de kerosen către Europa au atins niveluri record în ultimii ani. 2

Eveniment

Incendiu la un magazin de jucării din Timișoara. Pompierii au intervenit de urgență
Incendiu izbucnit luni la un magazin de jucării din Timișoara. Focul s-a manifestat pe aproximativ 20 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. Pompierii au lichidat incendiul, iar din fericire nu au fost înregistrate victime. 1

Ştiri din Timiș

Au început lucrările la noul centru dedicat seniorilor din Timișoara. Cum va arăta la final
Primăria Timișoara a dat startul lucrărilor la noul centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili de pe strada Lorena. Investiția de peste 8,3 milioane de lei va permite acordarea de servicii pentru 100 de beneficiari.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara mai vrea un împrumut de la BERD. Încă 30 de milioane de euro pentru Podul ISHO, Magistrala Verde și nu numai
Primăria Timișoara vrea să mai împrumute 30 de milioane de euro de la BERD, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile ale unor proiecte cu fonduri europene. Banii ar urma să finanțeze patru componente de investiții. 3

Capitală Culturală

Un tramvai din Timișoara se transformă în studio radio. Patru ore de emisie live, direct de la Muzeul Corneliu Miklosi
Un tramvai al Muzeului Corneliu Miklosi se transformă, sâmbătă, 26 septembrie, într-un studio de radio deschis publicului. Timp de patru ore, între 14:00 și 18:00, aici vor avea loc emisiuni live, conversații și interviuri, în cadrul lansării unui post de radio comunitar temporar.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici