Unul dintre cele mai importante proiecte derulate în Timişoara cu fonduri europene, ridicarea unui important laborator de cercetări în domeniul fotovoltaic, a intrat de joi într-o nouă etapă. Pe 22 noiembrie a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor de realizare a clădirii noului “Laborator de energii regenerabile – fotovoltaic”, o investiţie totală de 37 milioane de lei, din care 30 de milioane de lei din bani de la UE.
Intrarea şoferilor din Timişoara pe autostradă în Ungaria se amână pe termen necunoscut. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat, joi seara, rezilierea contractului de construcţie al lotului 1 din Nădlac – Arad, semnat cu cei de la Romstrade.
Balerinii Bianca Fota şi Gigel Ungureanu, star-uri ale Operei Naţionale din Bucureşti, vor fi protagoniştii unui eveniment aparte în cadrul celei de-a treia ediţii naţionale a Săptămânii Artelor Spectacolului Muzical, sub conducerea muzicală a maestrului Peter Oschanitzky.
Promovarea universităţilor româneşti în străinătate, optimizarea ofertei educaţionale, dar şi abordarea unei strategii comune sunt subiectele care vor fi dezbătute în cadrul Consorţiului Universitaria, care reuneşte rectorii câtorva dintre cele mai bune universităţi din România. Întâlnirea are loc la Timişoara, vineri şi sâmbătă.
Preşedintele Fundaţiei Academice Culturale Timişoara (FACT), Ioan Gârboni, se alătură demersului autorităţilor locale şi judeţene de a deveni acţionari la Aeroportul Internaţional Timişoara. Directorul Filarmonicii „Banatul” spune că un aeroport în subordinea autorităţilor bănăţene ar ar avea numai de câştigat, în contextul regionalizării României.
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
România
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.
Eveniment
Un bărbat de 23 de ani este cercetat de DIICOT și de polițiștii BCCO Timișoara pentru pornografie infantilă.
1
Ştiri din Timiș
CJ Timiș a lansat licitația pentru modernizarea DJ 595D, drumul de peste 12 kilometri dintre Moșnița Veche, Urseni și Giroc. Investiția de până la 144 de milioane de lei include 10 sensuri giratorii, piste de biciclete, trotuare și un nou punct de legătură cu Centura de Sud.
Ştiri din Timiș
Elevii pasionați de matematică, informatică, fizică și chimie se pot înscrie la cea de-a 14-a ediție a programului „Hai la Olimpiadă!”, derulat de Fundația Nouă ne pasă. Cursurile de pregătire pentru performanță sunt gratuite, iar înscrierile sunt deschise până în 7 octombrie 2026, inclusiv pentru elevii din județul Timiș.
Ştiri din Timiș
Locul de joacă de pe strada Mureș din Timișoara a fost modernizat și redeschis. Primăria a reamenajat spațiul cu echipamente noi pentru copii, o masă de tenis de masă, alei și gazon, iar în această toamnă vor fi plantați arbori și arbuști.
România
După prima rundă de consultări de la Cotroceni, președintele USR, Dominic Fritz, a declarat că formațiunea își menține, alături de PNL și UDMR, propunerea pentru Siegfried Mureșan ca premier, dar este deschisă și unei alte nominalizări din partea președintelui Nicușor Dan. Fritz a reafirmat și varianta a două guverne minoritare succesive.
10