Medici, asistenţi medicali, farmacişti, reprezentanţi ai sindicatelor din sănătate au luat parte la dezbaterea organizată, vineri, la sediul CBC 700, pe tema viitorului sănătăţii în vestul ţării.
Odată cu apropierea anului nou, ca de obicei apar vânzătorii ambulanți, care comercializează petarde. Jandarmii au prins deja într-o piață din Lugoj o femeie care încerca să vândă ilegal petarde.
Handbal Club Politehnica Timişoara va juca sâmbătă o nouă partidă în liga naţională. Adversari vor fi cei de la Dinamo, iar întâlnirea va avea loc sâmbătă, de la ora 17, la Sala "Constantin Jude". Noul antrenor, Gligore Czari, spune că formaţia sa trebuie să câştige şi să obţină doi noi puncte în clasament.
În a doua jumătate a lunii ianuarie 2013, după o pauză de mai mulţi ani de zile, la Spitalul Judeţean Timişoara este programat să aibă loc primul transplant renal de la donatori vii înrudiţi. Anunţul a fost făcut de prof.dr. Ovidiu Golea, la aniversarea Asociaţiei Beneficiarilor de Transplant din Vest.
Unul dintre cele mai importante proiecte derulate în Timişoara cu fonduri europene, ridicarea unui important laborator de cercetări în domeniul fotovoltaic, a intrat de joi într-o nouă etapă. Pe 22 noiembrie a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor de realizare a clădirii noului “Laborator de energii regenerabile – fotovoltaic”, o investiţie totală de 37 milioane de lei, din care 30 de milioane de lei din bani de la UE.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.
Eveniment
Un bărbat de 23 de ani este cercetat de DIICOT și polițiștii BCCO Timișoara pentru pornografie infantilă.
Ştiri din Timiș
CJ Timiș a lansat licitația pentru modernizarea DJ 595D, drumul de peste 12 kilometri dintre Moșnița Veche, Urseni și Giroc. Investiția de până la 144 de milioane de lei include 10 sensuri giratorii, piste de biciclete, trotuare și un nou punct de legătură cu Centura de Sud.
Ştiri din Timiș
Elevii pasionați de matematică, informatică, fizică și chimie se pot înscrie la cea de-a 14-a ediție a programului „Hai la Olimpiadă!”, derulat de Fundația Nouă ne pasă. Cursurile de pregătire pentru performanță sunt gratuite, iar înscrierile sunt deschise până în 7 octombrie 2026, inclusiv pentru elevii din județul Timiș.
Ştiri din Timiș
Locul de joacă de pe strada Mureș din Timișoara a fost modernizat și redeschis. Primăria a reamenajat spațiul cu echipamente noi pentru copii, o masă de tenis de masă, alei și gazon, iar în această toamnă vor fi plantați arbori și arbuști.
România
După prima rundă de consultări de la Cotroceni, președintele USR, Dominic Fritz, a declarat că formațiunea își menține, alături de PNL și UDMR, propunerea pentru Siegfried Mureșan ca premier, dar este deschisă și unei alte nominalizări din partea președintelui Nicușor Dan. Fritz a reafirmat și varianta a două guverne minoritare succesive.
6
Mapamond
Un bărbat de 33 de ani din Brazilia, suspectat că a ucis 16 persoane în doar trei luni, a fost arestat în statul Paraíba. Jorlan Lopes da Silva a fost prins deghizat în femeie, în timp ce ținea în brațe un copil de aproximativ doi ani. Anchetatorii spun că există probe în cazul celor 16 crime, iar suspectul ar fi mărturisit că a ucis aproximativ 80 de persoane de-a lungul vieții, afirmație care este încă verificată de poliție.
1
Eveniment
În Timiș, polițiștii rutieri sunt în teren și atrag atenția, în special pietonilor, că o traversare făcută în grabă sau ignorarea regulilor poate avea consecințe tragice.