BC Timişoara are emoţii în Cupa României. Formaţia bănăţeană nu a reuşit să învingă CSU Sibiu în meciul tur al sferturilor de finală a Cupei României decât la o diferenţă de doar două puncte: 84 - 82. O diferenţă destul de greu explicabilă, dacă ne gândim că Timişoara a avut meciul în mână şi la un moment dat chiar şi 15 puncte avantaj. Urmează returul şi... o diferenţă deloc liniştitoare.
Mulți dintre pieţarii din vechea hală din Iosefin nu vor să se mute până la Revelion în noua piaţă construită de Primăria Timişoara în zonă de teamă că nu vor face vânzări acolo, susţin reprezentanţii SC Pieţe SA. Aceştia ameninţă că vor pune lacătul pe vechea hală pentru a-i obliga să se mute. Este vorba despre producătorii de legume-fructe ce vor ocupa mesele de la parter, cei care au câştigat licitaţiile pentru spaţiile de la celelalte nivele urmând să se mute anul viitor.
Handbaliştii de la CSU Politehnica Timişoara s-au despărţit de unul dintre componenţi. Ioan Stan nu a dat randamentul scontat de conducerea clubului şi a fost decisă renunţarea la colaborarea cu acesta.
Sărbătorile de iarnă l-au făcut mai fericit pe unul dintre clienţii Iulius Mall Timişoara. Stănescu Mihai Aristică este mai "fericit" cu un Ford B-Max!
Alegeri interne la liberali. Tinerii din PNL Timiş sunt aşteptaţi să-şi voteze noii preşedinţi la începutul anului viitor. În ianuarie au loc alegeri pentru conducerea TNL Timişoara, iar în februarie este programată Conferinţa Teritorială de Alegeri a TNL Timiş. Doi candidaţi vor lupta pentru şefia TNL Timiş.
Ştiri din Timiș
Asociația Colectivul Blană lansează la Timișoara proiectul „O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”. Este vorba despre un program care își propune să transforme relația dintre oameni și animale într-un punct de plecare pentru empatie, responsabilitate civică și incluziune. Până în decembrie sunt programate 19 activități, iar organizatorii estimează că peste 400 de persoane vor lua parte la acestea.
România
Reprezentanții USR susțin că PSD a blocat sau diluat mai multe reformele asumate de România prin PNRR și afirmă că mecanismul a fost folosit inclusiv pentru ceea ce ei consideră un abuz politic în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz.
Utile
Timișorenii rămân joi, 17 septembrie, fără apă caldă între 9: și 14, pentru lucrări la rețeaua de termoficare din zona CT Centru.
Ştiri sportive
Lionel Messi a fost convocat pentru meciul de adio al naționalei Argentinei, pe 6 octombrie, contra Beninului, la Buenos Aires. Federația Argentiniană de Fotbal pregătește un moment special pentru căpitanul campioanei mondiale din 2022, care a înscris 125 de goluri în 207 selecții.
Mapamond
Zelenski susține că drone rusești au pătruns de două ori în spațiul aerian al Moldovei în timp ce avionul său se afla la Chișinău. Nu există însă confirmări că aeronava prezidențială a fost vizată direct.
3
Mapamond
O tânără de 21 de ani, născută și crescută în San Antonio, a ajuns să reprezinte Texasul la Miss USA. Alexis Maxine Fuetsch are însă origini românești. Povestea familiei sale începe în România, de unde bunica ei a plecat în 1982 cu două fiice și doar două valize.
Femei în funcții-cheie
Andra Lăpădatu (fostă Bloțiu) este una dintre femeile cu experiență în Consiliul Local Timișoara, fiind la al treilea. Aceasta a intrat în politică în 2008, pe când era studentă, iar zece ani mai târziu ajunge în Consiliul Local Timișoara, luând locul unui coleg care plecase la București ca secretar de stat.
Ştiri din Timiș
După trei ani de amânări și schimbări de plan, Consiliul Local Timișoara a aprobat marți separarea termoficării în două: din 15 octombrie, noul serviciu public al Primăriei preia transportul, distribuția și furnizarea, în timp ce Colterm rămâne cu producerea energiei termice.
2