Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, vineri, că municipalitatea nu va mai muta Clinica de Dermatologie la Spitalul Militar deoarece conducerea acestei instituţii doreşte să înfiinţeze mai multe secţii. În aceste condiţii, fără să precizeze cine este proprietarul acestei clădiri, primarul a afirmat că se vor căuta alte spaţii pentru această clinică.
Noul contract-cadru pe anul 2013 din domeniul sanitar aduce modificări pentru medicii de familie. Conform declarațiilor făcute de către ministrul Sănătății, aceștia vor fi nevoiți să renunțe la sute de pacienți.
Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior şi Cercetare, a declarat la Timişoara, după discuţiile purtate cu reprezentanţii conducerii Universităţii de Vest Timişoara, că modul de clasificare al instituţiilor de învăţământ superior aplicat până acum nu a fost unul transparent şi corect şi că întreaga procedură trebuie regândită.
Renumiţi profesori de teologie vor vorbi pe tema celebrării Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în cadrul unei ample serii de conferinţe prepascale, la Timişoara. Libertatea ca exerciţiu duhovnicesc, biserică şi stat în vremea lui Constantin cel Mare, creştinism şi politeism sunt doar câteva dintre teme abordate în programul ce se va derula în perioada 28 martie – 25 aprilie.
Profesorii de specialitate din cadrul Universităţii de Vest Timişoara vor pune umărul la pregătirea olimpicilor la chimie care vor reprezenta liceele din regiune la olimpiada naţională. În virtutea parteneriatului existent între instituţie şi Inspectoratele Şcolare Județene, Departamentul de Biologie - Chimie al Facultății de Chimie, Biologie, Geografie va organiza sâmbătă, 23 martie, un stagiu de pregătire cu aceşti tineri.
Azi în Timișoara
Vineri, 11 septembrie, începe Timișoara Playground Festival și Street FOOD Festival la Iulius Town, iar la Fabrica de Bere sunt porțile deschise. Continuă restaurarea Bazei Uszoda, la care puteți participa și voi.
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei Dominic Fritz apare într-un clip online a unui travel influencer povestind și lăudând Timișoara.
România
Celebrul cantautor Asaf Avidan, născut în Ierusalim, a devenit oficial cetățean român după ce a depus jurământul de credință față de România.
Turism
Timișorenii sunt invitați să redescopere orașul în care locuiesc într-o plimbare prin parcuri, scuaruri și printre povești mai puțin cunoscute. Duminică, 13 septembrie, între orele 18:00 și 20:00, Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, organizează o nouă ediție a evenimentului „Turist la tine acasă”, dedicată spațiilor verzi din cartierul Elisabetin.
Ştiri din Timiș
Pe 15 septembrie, elevii și profesorii din județul Timiș nu merg la școală, deoarece ziua este declarată liberă.
1
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că regretă modul în care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei, însă consideră că acesta ar fi pierdut oricum alegerile din 2028. Simonis susține, pe de altă parte, că în dezbaterea publică din ultimele zile este ignorat faptul că situația lui Fritz a pornit de la încălcarea legii în cazul conflictului de interese.
14
România
România se află sub media Uniunii Europene în ceea ce privește rata standardizată a deceselor prin sinucidere, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. În 2023, țara noastră a înregistrat 8,33 de decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, față de 10,37 la nivelul Uniunii Europene.
1
Ştiri din Timiș
AUR se menține în jurul pragului de 40% în intențiile de vot ale românilor, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în septembrie. PSD a urcat pe locul al doilea, cu 18,7%, în timp ce PNL a coborât la 16,3%. USR și UDMR sunt celelalte partide care ar trece pragul electoral.
21