Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, a încercat să explice de ce deputatul PDL Cornel Sămărtinean a depus o interpelare în Parlament în care acuza actuala administraţie locală din Timişoara pentru că doreşte mutarea Clinicii de Dermatologie, în timp ce consilierii locali democrat-liberali au votat în unanimitate această mutare în ultima şedinţă de plen a Consiliului Local Timişoara.
Avându-l pe preşedintele PDL, Vasile Blaga, în stânga sa, liderul timişenilor democrat-liberali, Constantin Ostaficiuc, a atacat în termeni duri primul an de Guvernare USL. În opinia preşedintelui PDL Timiş, USL a uitat că există acest judeţ, toate promisiunile făcute în cele două campanii electorale de către parlamentarii acestei formaţiuni fiind date uitării.
Timp de o săptămână, nou-născuții care se vor naște la Maternitatea Bega și Maternitatea Odobescu din Timișoara vor beneficia de screening-uri neonatale gratuite, prin intermediul campaniei „DA, reușim”, inițiată de către deputatul PSD de Timișoara Sorin Grindeanu.
Cititorii www.tion.ro au trimis o serie nouă de poze cu bizoni surprinși în traficul din Timișoara. Bizonul zilei este șoferul unui Peugeot care și-a parcat autoturismul pe mijlocul drumului. Pozele au fost făcute pe strada Gheorghe Lazăr din municipiu.
Victoria din partida de sâmbătă cu Damila a fost o adevărată gură de oxigen, spune Vali Velcea, antrenorul celor de la ACS Poli Timişoara. Dar, succesul de pe teren propriu trebuie urmat de un rezultat bun obţinut la Luceafărul, a mai declarat tehnicianul clubului timişorean.
Ştiri din Timiș
În weekend are loc Picnic in My Town, unde se celebrează șapte ani de la inaugurarea Iulius Town, dar și zece ani de Street FOOD Festival. Show cu sute de drone sincronizate pe muzică, concerte live ale trupelor The Motans, Killa Fonic, om la lună și alți artiști îndrăgiți, dar și preparate din toate colțurile lumii te așteaptă.
România
Senatul a eliminat examenul separat de admitere la liceu, care fusese prevăzut în actuala Lege a învățământului preuniversitar.
Ştiri din Timiș
Instituția Prefectului – Județul Timiș introduce un nou regulament pentru gestionarea petițiilor, acordarea audiențelor și consilierea cetățenilor. Prefectul Paul Finta spune că măsura vine în contextul unui volum ridicat de solicitări și urmărește un circuit mai clar și mai eficient al problemelor semnalate de timișeni.
Eveniment
Aproape 20 de tone de tutun pentru narghilea, sute de litri de alcool și alte bunuri au fost descoperite într-un camion oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia. Șoferul a fost arestat preventiv, iar anchetatorii spun că marfa ar fi produs un prejudiciu de aproximativ 17 milioane de lei bugetului de stat.
1
Ştiri din Timiș
Salome Zurabișvili, prima femeie președinte a Georgiei, vine la Timișoara Forum for European Values, în noiembrie. Ea devine al doilea fost șef de stat confirmat, după portughezul Marcelo Rebelo de Sousa.
3
Eveniment
Cu o zi în urmă, în localitatea timișeană Ohaba Lungă, o sesizare despre o poartă care risca să cadă peste copii s-a transformat într-un scandal pe holul primăriei, soldat la rândul său cu un dosar penal pentru lovire sau alte violențe. Într-un interviu acordat Tion.ro, bărbatul agresat povestește ce s-a întâmplat.
6
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați marți, 15 septembrie, în Parcul Rozelor, la una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale orașului. Ruga Timișoarei va începe la ora 17:00. Pe scenă vor urca ansambluri folclorice, tineri interpreți și artiști consacrați ai cântecului bănățean.