Timişorenii care vor să adopte un câine sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni în parcul de lângă Piaţa Dacia, din spatele bisericii. Primăria va organiza acolo un nou târg de adopţii canine în această sâmbătă.
Cum în perioada următoare vor expira mai multe contracte prin care cimitirele Timişoarei au fost concesionate de primărie unor privaţi, autorităţile vor să organizeze noi licitaţii. Cimitirele ar urma să fie administrate tot de către societăţi private, dar după alte reguli: cu plata înainte, pentru că cei care le-au avut în concesiune până acum au datorii de 1 milion de euro la primărie, din spusele primarului Nicolae Robu, cu posibilitatea de a rezilia contractele direct la prima abatere şi noi obligaţii pentru concesionari. De atribuirea locurilor de veci ar urma să se ocupe direct municipalitatea.
Nemulţumiri în Consiliul Local Timişoara. Curtea de Conturi nu mai termină cu misiunile la Primăria Timişoara de când şi-a preluat mandatul noul primar Nicolae Robu, dar nu aceasta este problema ridicată de aleşi, ci faptul că edilul-şef le-a repartizat celor veniţi în control chiar camera consilierilor locali pentru a-şi putea desfăşura activitatea...

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 8 septembrie 2026, în Timișoara?
Marți, 8 septembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un workshop de actorie sau să vizitați expoziții.

România

CSAT a luat mai multe decizii importante privind apărarea României
Armata României va avea un nou plan de înzestrare pentru 2027–2036, cu modernizarea echipamentelor existente și achiziția unor capabilități noi.

România

PNL şi USR vor colabora în Parlament
PNL și USR au semnat un acord de colaborare în Parlament, urmând să voteze împreună pentru mai multe reforme. 1

Ştiri din Timiș

Jimbolia: cinci trupe din România, Ungaria și Serbia urcă pe scenă la Borders Of Rock 2026
Muzica rock trece din nou granițele la Jimbolia. Festivalul Borders Of Rock ajunge în acest an la cea de-a cincea ediție și îi invită pe iubitorii genului la o seară de muzică live, în 19 septembrie, la Teatrul de Vară din oraș. Accesul publicului este gratuit.

Capitală Culturală

Festivalul Condeierilor Plugari din Banat ajunge la ediția a XX-a și se mută la Remetea Mare
Tradiția, cultura și graiul bănățean vor fi celebrate, în 12 și 13 septembrie, la Remetea Mare, unde va avea loc cea de-a XX-a ediție a Festivalului Condeierilor Plugari din Banat. Edițiile anterioare au avut loc la Muzeul Satului Bănățean.

Eveniment

Aproape 170 de amenzi în doar patru ore, în Timișoara. Cele mai multe, pentru viteză
Circa 170 de amenzi au fost date de polițiștii rutieri în doar patru ore, în urma unei acțiuni desfășurate luni, pe străzile din Timișoara. Cele mai multe sancțiuni, 104 la număr, au fost aplicate șoferilor care au depășit limita legală de viteză.

Ştiri din Timiș

FOTO. Timișorenii au pus mână de la mână: 126 de ghiozdane au ajuns la copii din familii vulnerabile
Emoțiile începutului de an școlar sunt mai ușoare pentru 126 de copii din familii vulnerabile din Timișoara. Aceștia au intrat în noul an școlar cu ghiozdane complet echipate, după ce timișorenii și locuitorii din localitățile din apropierea orașului au răspuns apelului lansat în cadrul campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare”.

Ştiri din Timiș

Se caută constructor pentru noua sală de sport din Balinț. Contractul ajunge la aproape 7 milioane de lei
O nouă sală de sport urmează să fie construită în Balinț, iar primăria a lansat luni, 7 septembrie, licitația pentru lucrările de execuție. Contractul este estimat la 6,95 milioane de lei, fără TVA, investiția făcând parte dintr-un proiect european cu o valoare totală de peste 10,4 milioane de lei.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici