Dacă nu aţi găsit încă modul ideal pentru a petrece Ziua copilului, o variantă pe care ar trebui să o aveţi în vedere este o vizită la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, în Calea Aradului. Aici are loc Banat Agralim. Cea mai importantă expoziţie din domeniul agricol şi creşterea animalelor este deschisă până duminică, 2 iunie.
Dedicat zilei Italiei, concertul simfonic al Filarmonicii Banatul de vineri, 31 mai 2013, a adus în fața publicului o formulă solistică deosebită, cu două trompete și pian. Invitat special al evenimentului, pianistul-compozitor Leonardo Saraceni a cântat cel mai nou concert al său.
Actori din mai multe generații, artiști și cronicari care au scris istoria Teatrului Maghiar Csiky Gergely s-au reîntâlnit într-o gală menită să celebreze 60 de ani de la înființarea acestei scene la Timișoara. Emoționant, evenimentul a încheiat ediția 2013 a Festivalului TESZT.
Calpe Gallery deschide o nouă expoziție în spațiul său din Bastionul Timișoarei: Mădălin Mărienuț – INDIgenous. Imaginile expuse își invită privitorul într-o lume cu un farmec nicicând epuizabil: India.
Serile live pe www.tion.ro continuă, vineri, de la ora 18, cu o sesiune de muzică electronică. Vor mixa Linx şi Who:Ratio.
Sănătate
Revenirea copiilor în colectivitate odată cu începutul noului an școlar poate favoriza transmiterea infecțiilor respiratorii. Medicii recomandă părinților să acorde atenție somnului, alimentației, igienei și stării de sănătate a copiilor și să evite trimiterea acestora la școală atunci când prezintă simptome de boală.
Ştiri din Timiș
Baza Uszoda din Parcul Central este revitalizată de voluntarii Ambulanței pentru Monumente – Banat, la 100 de ani de la construirea sa. Lucrările au intrat în ultima etapă, însă asociația mai caută voluntari pentru finalizarea intervenției.
1
Ştiri din Timiș
Comunitatea Liceului „Béla Bartók” din Timișoara lansează un apel la solidaritate pentru Lévay Vivienn, una dintre elevele școlii, care trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Familia are nevoie de sprijin pentru a strânge 223.000 de lei, echivalentul a 43.000 de euro, suma necesară pentru o intervenție chirurgicală la nivelul coloanei vertebrale.
Ştiri din Timiș
Pe autostrada A1, între Margina și Traian Vuia, vor fi instituite restricții de circulație etapizate pentru lucrări de remediere pe un sector de 500 de metri, pe ambele sensuri. Traficul se va desfășura doar pe banda a doua.
Ştiri din Timiș
Kerwei este o tradiție a comunităților germane, mai ales a șvabilor bănățeni și sătmăreni, care aduce multe tradiții și sărbătoarea hramului. În weekend a avut loc la Buziaș.
Ştiri sportive
Sorana Cîrstea s-a oprit în optimile de finală ale US Open, după ce a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, scor 3-6, 4-6. Pentru româncă, ajunsă la 36 de ani, a fost ultimul turneu de Mare Șlem din carieră.
Ştiri din Timiș
Peste 100 de copii din Parohia Timișoara Zona Dacia au primit, în weekend, ghiozdane, rechizite și alte obiecte necesare pentru începutul noului an școlar. Acțiunea face parte din programul filantropic desfășurat constant de comunitatea parohială pentru sprijinirea copiilor și familiilor care se confruntă cu lipsuri materiale.
Mapamond
Cel puțin o persoană a murit, iar alte zeci sunt prinse sub dărâmături după prăbușirea unei clădiri cu cinci etaje din Delhi, folosită pentru cazarea studenților. Șase persoane au fost salvate, iar operațiunile de căutare continuă. La subsol se efectuau lucrări în momentul prăbușirii, însă cauza exactă a incidentului nu este încă stabilită.