Un tren care făcea legătura între Cenad și Timișoara a fost evacuat, joi, după ce a început să iasă fum de la motor. Temându-se ca trenul să nu fie cuprins de flăcări, conductorul a cerut pasagerilor să coboare și a chemat pompierii.
Aproape 600 de soldaţi au reprezentat, timp de şase luni, Timişoara în Afganistan. Militarii Batalionului 2 Manevră „Scorpionii Galbeni" s-au întors acasă şi joi au prezentat ordinul de încheiere a misiunii în faţa ministrului Apărării, Mircea Duşa.
Petreceri în cluburile din oraș, o prezentare de modă și concerte în aer liber: de asta au parte timișorenii amatori de distracție la sfârșit de săptămână.
Cum administraţiile publice locale sunt obligate, printr-o ordonanţă guvernamentală, ca până la sfârşitul acestui an să asigure o suprafaţă de spaţiu verde de 26 de metri pătraţi per locuitor, reprezentanţii Primăriei Timişoara vor să ia în calcul la raportări întreaga suprafaţă a Pădurii Verzi, de peste 700 de hectare, nu doar cele aproximativ 50 de hectare pe care le are în proprietate municipalitatea. Fără această suprafaţă, Timişoara ar avea doar 16,7 metri pătraţi de spaţiu verde per cap de locuitor.
Timişenii nu mai au bani de maşini noi. Datele oficiale arată că în luna iulie în Timiş au fost înmatriculate 1013 autoturisme second hand aduse de afară. De asemenea, au fost efectuate reînmatriculări pentru alte 750 de maşini. În ceea ce priveşte autoturismele noi... doar 80 au fost vândute şi înmatriculate în iulie.
Mapamond
Parlamentul Bulgariei a interzis creşterea şi sacrificarea animalelor exclusiv pentru obţinerea blănurilor, precum nurcile, vulpile şi şinşilele. Cei care încalcă legea riscă amenzi de până la 10.000 de euro. Măsura urmăreşte să prevină apariţia fermelor de blănuri în Bulgaria. În România, o interdicţie similară, care vizează nurcile şi şinşilele, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Ştiri din Timiș
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara se pregătește să deschidă un bloc operator modern, dotat cu patru săli de operație, inclusiv una destinată neurochirurgiei. Investiția face parte din proiectul de modernizare a unității medicale, pentru care Primăria Timișoara a alocat aproape 60 de milioane de lei din bugetul local.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, care a provocat accidentul mortal de sâmbătă seara, din Giroc, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii timișeni. Adolescentul conducea fără permis un autoturism pe care l-a luat fără acordul proprietarei și nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să fugă. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, aflată pe scaunul pasagerului, a murit.
3
Lugoj
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.
România
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
2
România
Două nave comerciale au fost lovite de drone în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sulina, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma incidentelor, la bordul unui petrolier și al unui vrachier au izbucnit incendii, care au fost stinse de echipajele celor două nave. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, nu au fost înregistrate victime. UPDATE. O a treia navă comercială, lovită de dronă
Ştiri din Timiș
Postul Crăciunului, mai mult decât renunțarea la anumite alimente. Explicațiile preotului Horia Țâru
Credincioșii ortodocși intră, în 15 noiembrie, în Postul Crăciunului, una dintre cele patru perioade importante de post din calendarul bisericesc. Timp de 40 de zile, până în Ajunul Crăciunului, credincioșii sunt îndemnați la rugăciune, cumpătare, fapte bune și pregătire sufletească pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.