Mobilizare, vineri, pe şantierul din zona Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci, unde se lucrează la reabilitarea podului şi realizarea viitorului pasaj rutier subteran. Muncitorii au început să ridice tablierul podului pentru a vedea în ce stare se prezintă şi, în funcţie de asta, ce lucrări necesită ulterior. Reprezentanţii Primăriei Timişoara spun că lucrările sunt în grafic, iar circulaţia ar putea fi deschisă parţial la mijlocul sau sfârşitul lunii septembrie.
Cu o zi înainte de ceremonia oficială de recepţie a tronsonului de autostradă Arad-Timişoara, restricţiile de circulaţie, care ajunseseră şi la 60 de km/h în unele porţiuni, au dispărut. Mai mult, a fost deschisă circulaţiei şi ieşirea către Orţişoara, singura, de altfel, până la Arad.
După victoria pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaş, pentru ACS Poli Timişoara urmează o deplasare (maxim de) lungă, în celălalt capăt al ţării, la Săgeata Năvodari, pentru partida de sâmbătă seara, ora 21.30. Lotul e apt în totalitate, spune antrenorul Valentin Velcea, jucătorii au trecut prin recuperare după efortul mare depus luni pe căldură, pe „Dan Păltinişanu".
Intrarea va fi liberă, în acest sfârşit de săptămână, la Grădina Zoologică din Timişoara. Reprezentanţii primăriei organizează mai multe manifestări cu ocazia Zilei Internaţionale a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor. Vineri, vizitatorii vor avea voie să hrănească urşii de la Zoo împreună cu personalul de acolo.
Consilierul judeţean Marin Popescu, fost inspector general şcolar al judeţului Timiş, propune acordarea de reduceri la plata impozitelor în cazul persoanelor care sponsorizează şcolile, a părinţilor care contribuie la fondul clasei şi... alte fonduri pentru a se asigura că micuţii lor învaţă în condiţii decente.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a semnat contractul pentru construirea Podului Solventul, primul pod rutier nou peste Bega după Revoluție. Investiția de 96 de milioane de lei va fi realizată în 24 de luni.
Ştiri din Timiș
Costul orar al forței de muncă a scăzut ușor în trimestrul al doilea din 2026, însă numărul românilor care își caută un loc de muncă a crescut semnificativ. Peste 9 milioane de aplicări au fost înregistrate pe eJobs de la începutul anului, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.
Ştiri din Timiș
Termenul PNRR a ajuns la final, iar Primăria Timișoara spune că a atras circa 100 de milioane de euro în proiecte pentru transport, educație, sănătate și infrastructură. Pe de altă parte, sunt încă destule proiecte aflate care, deși aveau finanțare, dar nu au fost duse la capăt prin acest program.
Mapamond
Zvonurile potrivit cărora Meghan Markle ar fi fost în discuții pentru un rol în „The Gentlemen”, serialul regizat de Guy Ritchie pentru Netflix, au revenit în atenția publicului odată cu premiera internațională a celui de-al doilea sezon. Actorul principal Theo James s-a declarat „intrigat” de speculații, în timp ce alți membri ai distribuției au privit informația cu mai multă rezervă.
Mapamond
Elevii din școlile publice din New York, până la clasa a VIII-a inclusiv, nu vor putea folosi instrumente de inteligență artificială generativă în anul școlar care urmează, potrivit Associated Press. Măsura este temporară și va fi aplicată timp de un an, perioadă în care autoritățile vor evalua modul în care copiii folosesc această tehnologie în sistemul de învățământ.
România
Ordinul Arhitecților din România (OAR) pune la bătaie 13,75 milioane de lei pentru proiecte care promovează arhitectura, patrimoniul și cultura mediului construit. Cererile pot fi depuse până la 28 septembrie.