Profesorul Victor Neumann va fi noul director al Muzeului de Artă din Timişoara, după ce a promovat concursul pentru această funcţie cu nota 9,88. El îl ia locul lui Marcel Tolcea, care nu a obţinut notă de trecere în urma unei evaluări făcute de o comisie.
Peste 100 de medici specialişti din Grecia, Italia, Germania şi alte ţări, se află în Timişoara, în perioada 27–29 septembrie, unde participă la Cursul European pentru Studiul Oftalmopatiei din boala Graves –Basedow. Sunt specialişti endocrinologi, oftalmologi, radiologi şi cercetători de la 12 universităţi din Europa.
Locuitorii de pe mai multe străzi din cartierul Soarelui, din Iosefin şi zona Odobescu – Rusu Şirianu din Timişoara vor rămâne, luni, fără apă caldă la robinete din cauza unor lucrări ale Colterm, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare.
Mai mulţi timişoreni se vor aduna, vineri seara, la viaductul din Calea Aradului, în locul unde, în 2008, Adrian Cocoană, aflat la volanul unui Ferrari, l-a accidentat mortal pe Lucian Reja. Protestatarii sunt nemulţumiţi de eliberarea condiţionată a lui Cocoană, după 2 ani şi jumătate de închisoare.
În următoarele două zile, dacă vremea nu se înrăutăţeşte, în Piaţa Bălcescu se va turna asflatul şi vor fi executate marcajele rutiere, urmând ca de luni să se dea drumul la circulaţie, a dat asigurări, vineri, primarul Timişoarei, Nicolae Robu.
Lugoj
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.
România
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
România
Două nave comerciale au fost lovite de drone în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sulina, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma incidentelor, la bordul unui petrolier și al unui vrachier au izbucnit incendii, care au fost stinse de echipajele celor două nave. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, nu au fost înregistrate victime.
Ştiri din Timiș
Postul Crăciunului, mai mult decât renunțarea la anumite alimente. Explicațiile preotului Horia Țâru
Credincioșii ortodocși intră, în 15 noiembrie, în Postul Crăciunului, una dintre cele patru perioade importante de post din calendarul bisericesc. Timp de 40 de zile, până în Ajunul Crăciunului, credincioșii sunt îndemnați la rugăciune, cumpătare, fapte bune și pregătire sufletească pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
1