Zeci de persoane care nu au respectat interdicţia impusă de Primăria Timişoara de a circula cu bicicletele prin centrul oraşului între orele 18:00-22:00 s-au ales cu avertismente de la Poliţia Locală, de la intrarea în vigoare a hotărârii prin care s-au instituit restricţiile. Doi biciclişti au fost şi amendaţi.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, marţi, că filmul oficial de promovare a oraşului care a fost recent prezentat public urmează să fie... refăcut. Motivul? Din acest clip lipsesc multe imagini reprezentative pentru oraş, crede edilul. Şi coloana sonoră va fi schimbată, pe motiv că multă lume a afirmat că ar avea „un iz oriental", a explicat şi viceprimarul Dan Diaconu.
Chiar dacă se apropie debutul noului an şcolar, o parte dintre şcoli nu sunt chiar pregătite pentru a primi învăţăceii. Pentru a şti clar cum stă situaţia în judeţ, cei cei de la ISJ Timiş şi-au trimis oamenii pe teren. Situaţia finală care arată problemele descoperite va fi discutată în cadrul unei şedinţe la sediul inspectoratului.
Decizia Primăriei Timişoara de a muta Colegiul Tehnic de Vest pentru a face loc elevilor de la Liceul de Arte este departe de a se fi terminat. Deocamdată actualii locatari ai clădirii din Iosefin nu par a fi dispuşi să renunţe la spaţiu, aceasta în timp ce artiştii se pare că deja şi-au făcut bagajele pentru a pleca la noua clădire.
Va fi sezonul Paradisului pierdut, al vieții dansate în 30 de minute, al întâlnirii cu Chelnerul mut și Regina frumuseții din Leenane, anotimpul Incendiilor... Trupa Teatrului Maghiar din Timișoara promite o stagiune 2013/2014 "bogată în întâmplări teatrale". Multe noutăți pe afiș, în vreme ce prețul biletelor de spectacol rămâne neschimbat.
Ştiri din Timiș
Un program pilot desfășurat la Timișoara a adus împreună nutriția, mișcarea, dezvoltarea emoțională și prevenția medicală. 84 de copii au participat la ateliere practice susținute de specialiști, iar părinții au avut la dispoziție un eveniment dedicat și 12 resurse online gratuite.
Ştiri din Timiș
Ceasul Floral din Timișoara ar putea primi o nouă înfățișare, iar scuarul din jurul său ar urma să fie transformat într-un spațiu verde mai generos, cu alei, zone de odihnă și vegetație diversificată. Primăria Timișoara are în analiză două variante de amenajare și organizează o prezentare publică a proiectului.
Sănătate
Pacienții care au pierdut mai mulți dinți, au forme avansate de boală parodontală sau prezintă probleme dentare care necesită intervenția mai multor specialiști pot avea nevoie de un plan de tratament desfășurat în mai multe etape. La Clinica Universitară de Reabilitare Orală și Urgențe în Medicina Dentară din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, evaluarea și tratamentul sunt realizate în funcție de particularitățile fiecărui caz.
România
Prețurile producției industriale din România au continuat să crească în luna iulie 2026. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), acestea au fost cu 8,8% mai mari decât în iulie 2025, în timp ce față de luna precedentă avansul a fost de 0,7%. Cele mai mari scumpiri anuale s-au înregistrat în industria de cocserie și prelucrare a țițeiului, unde prețurile au crescut cu aproape 45%.
România
Noile reguli privind jocurile de noroc determină operatorii să își regândească activitatea în localitățile în care autoritățile decid restrângerea sau interzicerea acestui tip de activitate.
Eveniment
Un bărbat și o femeie au fost găsiți morți în lacul de acumulare Secu, de lângă Reșița. Poliția a deschis o anchetă.
Mapamond
Fostul cancelar german Angela Merkel a declarat, marți, la București, că România are nevoie de un premier ales și de politicieni dispuși să ajungă la compromisuri pentru formarea unui guvern. Merkel a făcut declarațiile la lansarea volumului său „Libertate. Amintiri 1954-2021”, organizată la Ateneul Român.
1
Mapamond
Miley Cyrus pregătește un nou capitol muzical. Artista americană a anunțat că va lansa albumul „Bass Persuades” în 18 septembrie, prin Atlantic Records. Noul material va fi urmat, în octombrie, de două concerte speciale la Hollywood Bowl, în Los Angeles.