După ce vechii copaci din Piaţa Bălcescu din Timişoara au fost tăiaţi odată cu lucrările de reamenajare a intersecţiei, în zonă au apărut acum noi arbori: meri ornamentali, tei şi frasini. Unii dintre ei au deja frunzele uscate, iar în primă fază nu au fost plantaţi unde trebuie, spun reprezentanţii primăriei. Chiar dacă nici oficialii municipalităţii nu sunt încântaţi de cum arată arborii, sunt liniştiţi la gândul că se află... în garanţie.
Formația de muzică electronică, Șuie Paparude, se întoarce la Timișoara pentru a lansa o piesă nouă, dar și un videoclip în cadrul RE:FreshTM. Formația a lucrat la noul clip cu un designer grafic din Timișoara.
Începând din data de 24 octombrie, în Timișoara vor fi puse în circulație două autobuze cu motor electric. Reprezentanții Primăriei Timișoara au încheiat vineri un protocol cu o firmă privată, protocol în baza căruia municipalitatea va putea testa două astfel de vehicule puse la dispoziție gratuit de respectiva firmă privată. Cei de la RATT spun că acest lucru reprezintă o premieră națională, fiind pentru prima dată când un operator de transport public va testa un autobuz cu motor electric care dispune de o asemenea tehnologie.
Începând cu 1 ianuarie 2014, românii vor avea acces neîngrădit pe piaţa de muncă din Marea Britanie. Unul din miniştrii cabinetului Cameron, Kenneth Clarke, a reconfirmat această decizie în timpul unei întrevederi cu ministrul român de Externe, Titus Corlăţean.
Falca si Predoiu se inscriu in cursa interna din PDL pentru desemnarea candidatului la prezidentiale
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă şi prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, sunt primele două nume care vor intra în cursa internă a PDL pentru a primi nominalizarea de candidat al partidului la alegerile prezidenţiale din 2014.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
7