„Ceva nou, ceva vechi, ceva de împrumut și ceva albastru”. Asta va duce Teatrul Maghiar din Timișoara la festivalul draMA, o platformă de întâlnire a dramaturgilor contemporani maghiari și români. Spectacolul „Operă țărănească” va fi jucat de trupa timișioreană în secuime.
Douăzeci şi cinci de femei care au învins cancerul la sân şi-au spus poveştile în public. Eroinele care au scăpat de cancer le-au spus celor sănătoase ori celor care se luptă cu această boală, că se poate. Acest lucru s-a întâmplat la Timişoara, în cadrul campaniei Help25.
Aproximativ 500 de persoane au protestat miercuri, pentru a treia zi consecutivă, în zona unde compania Chevron va amplasa prima sondă de explorare a gazelor de șist. În timpul manifestației doi oameni au leșinat și au avut nevoie de asistență medicală.
Iulius Mall va găzdui joi, 17 octombrie, un concert al formației MINE. Evenimentul are loc la ora 18:00, la demisolul mall-ului, şi este organizat de Centrul Cultural German Timișoara, în colaborare cu Academia de pop Baden-Württemberg și Ministerul pentru Știință, Cercetare și Artă Baden-Württemberg.
BC Timişoara a întâlnit campioana şi a fost înfrântă pe teren propriu. Vineri urmează o deplasare la fel de dificilă, de această dată la vicecampioană, la Târgu Mureş. Partida va avea loc vineri, de la ora 18:00, în Liga Naţională.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
7