În faţa unui stadion ruşinos de gol, cu vreo o sută - două de spectatori, pe un frig tăios şi o ceaţă deasă, ACS Poli Timişoara şi CFR Cluj au încercat să ofere un spectacol decent în ultimul meci oficial din acest an în Liga 1. Şi spectacol a fost! A fost şi fotbal bun şi gafe jenante, un amalgam care caracterizează tot mai mult fotbalul românesc actual. Până la urmă s-a terminat ACS Poli – CFR Cluj: 1 – 0.
Cunoscuta interpretă de muzică Narcisa Suciu va cânta, joi seara, pentru clienţii Iulius Mall Timişoara. De la ora 19:00 ea va oferi un concert de colinde, interpretate într-un mod special.
Scandal în PNȚCD Timiș. Conflictele par să se țină lanț între țărăniști după debarcarea lui Gheorghe Ciuhandu de la conducerea filialei, imediat după alegerile locale de anul trecut. Președintele organizației municipale Timișoara, Adrian Orza, a fost suspendat din funcție, în locul său fiind instalat recent Ciprian Mihoc. Fostul prim-vicepreședinte al PNȚCD Timiș, Marius Popovici, îi cere public demisia lui Valentin Moldovan, președintele filialei, pe care îl acuză „că minte și manipulează”.

România

Europa se gândește la o armată proprie. România conduce detașat în topul susținătorilor
Peste 70% dintre europeni susțin crearea unei armate comune a Uniunii Europene, care să funcționeze sub umbrela NATO, potrivit raportului GLOBSEC 2026. România conduce clasamentul, cu 82% sprijin pentru această inițiativă. Totodată, românii manifestă cea mai mare încredere în Statele Unite: 74% consideră SUA un partener de securitate de încredere, iar 84% spun că apartenența la NATO protejează țara de eventuale atacuri. În contrast, peste jumătate dintre germani consideră Washingtonul o amenințare la adresa securității.

Eveniment

Bărbatul care a ucis cu toporul un om al străzii și i-a dat foc în clădirea de pe Antenei, arestat pentru 30 de zile
Un conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool s-a încheiat cu o crimă înfiorătoare, într-o clădire dezafectată de pe Bulevardul Antenei din Timișoara. Un bărbat și-ar fi ucis tovarășul de adăpost cu un topor, apoi i-ar fi incendiat trupul. Victima a fost găsită carbonizată, iar suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Mapamond

Microsoft Outlook, Teams și 365, afectate de o pană globală
Mai multe servicii Microsoft, printre care Outlook, Teams și Microsoft 365, se confruntă cu probleme de funcționare la nivel global. Compania pune incidentul pe seama unei suprasolicitări a infrastructurii, după ce mai multe servere au devenit indisponibile.

Angajari TION

Angajam operatori curatenie (femei ), pentru  cladiri de birouri Timisoara (centru )

Angajari TION

SC IMP ROMANIA IND.CO SA -lider pe piata in producerea vatelinei angajează:

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 13 noiembrie
Vineri, 13 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

VIDEO. ARIS Boutique Hotel & SPA – O experiență boutique în inima Oradiei
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 noiembrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.