Doliu în Teatrul German din Timișoara: s-a stins din viață Antoniu Baranyai, membru în orchestra instituției, artist mult îndrăgit de colegi. Regretatul muzician a fost și tobarul trupei timișorene Kraft.
În anul 2013, la Instituţia Prefectului Timiş, au fost primite 18.154 de dispoziţii ale primarilor şi peste 7.000 de hotărâri ale consiliilor locale. Au fost formulate 188 de recursuri graţioase. Tot în acest an au fost formulate 7 noi acţiuni în contencios-administrativ.
Locuitorii de pe mai multe străzi din zona Calea Martirilor din Timişoara vor rămâne marţi fără apă caldă şi fără căldură, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare. Întreruperile sunt necesare pentru efectuarea unor lucrări de modernizare la punctele termice, spun cei de la Colterm.
Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci vor începe joi, 7 februarie cu ceremonia de deschidere. Cea mai importantă competiție a acestui an pentru întreaga planetă va dura până în 23 februarie și va fi transmisă în exclusivitate de Televiziunea Română, telespectatorii putând urmări competiții precum patinaj artistic, schi alpin şi fond, dar şi sanie şi bob. Vedeți programul competițiilor din cadrul Jocurilor Olimpice de Iarnă, în ore locale, două ore mai devreme la Bucureşti.

Eveniment

FOTO. „Nu am știut că nu am voie”. Amenzi de 25.000 de euro, într-o singură lună, pentru timișorenii care au abandonat deșeuri pe stradă
Polițiștii locali au aplicat, în ultima lună, 42 de amenzi în valoare totală de 131.750 de lei pentru abandonarea și aruncarea ilegală a deșeurilor în Timișoara. Printre cei sancționați s-a numărat și o persoană amendată cu 45.000 de lei după ce a lăsat mai mulți saci cu deșeuri pe domeniul public.

Eveniment

Se strică vremea în Timiș. Cod Galben de inundații și vânt puternic
Județul Timiș se află sub mai multe avertizări meteorologice și hidrologice, fiind anunțate intensificări ale vântului de până la 70 km/h, precipitații însemnate și risc de inundații pe râurile Bega și Timiș. Autoritățile recomandă populației să manifeste prudență în următoarele două zile, în special în zonele Făget, Chizătău și Lugoj.

Ştiri din Timiș

Este gata modernizarea școlii gimnaziale de la „Calderon”. Urmează recepția
Clădirea în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” a fost reabilitată energetic și intră în etapa de recepție. Imobilul de pe strada Cornelia Sălcianu beneficiază acum de un consum redus de energie, panouri fotovoltaice și condiții mai bune pentru elevi și profesori.

Ştiri din Timiș

Ghidul SignalHire pentru 2026: Cum ajungi la CEO, la liderii de nivel C și la joburile cu cea mai rapidă creștere
ADVERTORIAL. Piața muncii nu stă niciodată pe loc, și nici modul în care ajungem la directorii care o conduc. SignalHire a analizat modul în care se schimbă contactarea CEO și a liderilor de nivel C, alături de date recente despre joburile în creștere și forțele de piață din spatele lor. Se remarcă patru teme: peisajul de piață în schimbare, joburile cu cea mai rapidă creștere, cum ajungi la echipa de conducere și cum ajungi direct la un CEO.

Ştiri din Timiș

Simonis renunță la preluarea Spitalului CFR din Timișoara. CJT va susține transferul către Primărie
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, anunță că instituția pe care o conduce nu va mai insista pentru preluarea Spitalului CFR din Timișoara și va susține transferul unității medicale către Primăria Timișoara. Anunțul a fost făcut joi, 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe a CJT, după discuții purtate cu miniștrii Sănătății și Transporturilor. Simonis spune că nu dorește ca disputa dintre cele două administrații să mai întârzie reabilitarea spitalului.

Ştiri din Timiș

Feli și Valentin Sanfira, printre artiștii care urcă pe scena Târgului de Crăciun din Timișoara în 1 Decembrie
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească Ziua Națională a României într-o atmosferă de sărbătoare, cu muzică populară și ritmuri pop, în Piața Victoriei. Luni, 1 decembrie, de la ora 18:00, scena Târgului de Crăciun din Timișoara va găzdui un spectacol special, la care vor participa artiști cunoscuți din muzica românească.

Sănătate

Caravana CLARA pentru depistarea cancerului de col uterin ajunge în Hunedoara. Unde pot face femeile testul gratuit
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din orașul Geoagiu, județul Hunedoara, vor putea beneficia gratuit de testare pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana proiectului CLARA va ajunge aici în 9 decembrie, iar acțiunea se adresează în special femeilor din categorii vulnerabile sau defavorizate socioeconomic. Spitalul Municipal Timișoara este unul dintre partenerii proiectului, care urmărește extinderea accesului la screening în România.

Ştiri din Timiș

Controale la firmele din Timiș: peste 100 de angajați la negru și amenzi uriașe
Inspectorii de muncă din Timiș au aplicat amenzi în valoare de 2,8 milioane de lei, în urma controalelor desfășurate în luna octombrie. În cadrul verificărilor, au fost identificate 124 de cazuri de muncă nedeclarată, iar angajatorii au fost sancționați pentru numeroase încălcări ale legislației muncii și ale normelor de securitate și sănătate în muncă.