Primăria Timișoara intenționează să își extindă serviciile destinate persoanelor vârstnice și celor aflate în situații de vulnerabilitate prin achiziționarea unui imobil aflat în vecinătatea Căminului pentru Persoane Vârstnice „Inocențiu M. Klein”. Investiția ar urma să permită amenajarea unui centru de îngrijiri paliative și a unui centru rezidențial pentru adulți.
Primăria Timișoara face primul pas pentru modernizarea Căii Urseni și dezvoltarea infrastructurii rutiere din cartierul Ciarda Roșie. Municipalitatea a lansat licitația pentru proiectarea investiției, care prevede noi conexiuni între străzi, asfaltări, trotuare, stații de autobuz și, posibil, piste pentru biciclete.
Unul dintre cele mai cunoscute imobile din Timișoara, Vila Internațional – fosta casă de protocol a familiei Ceaușescu – se apropie de momentul restaurării. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, anunță că documentația este aproape finalizată, iar dacă nu vor exista contestații, lucrările ar putea începe în 2027.
Una dintre cele mai vechi case tradiționale din Banatul Montan a fost salvată și adusă la Timișoara. Muzeul Satului Bănățean a finalizat demontarea și translocarea gospodăriei din localitatea Gârliște, județul Caraș-Severin, într-o amplă operațiune la care au participat muzeografi, arhitecți și studenți. După restaurare, construcția va fi reconstruită în incinta muzeului și va completa patrimoniul dedicat arhitecturii tradiționale din Banat.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să sprijine blocurile vechi pentru accesarea programului „Lift pentru viață”, însă finanțarea nu este încă disponibilă. În etapa-pilot, doar două blocuri din oraș ar putea primi bani pentru instalarea ascensoarelor.
Eveniment
Un conflict violent izbucnit într-o familie din comuna Bulgaruș s-a încheiat cu doi răniți, după ce un bărbat care avea ordin de protecție ar fi venit la locuința soției sale și ar fi atacat-o cu un cuțit. Fiica lor, în vârstă de 13 ani, ar fi intervenit pentru a-și apăra mama și și-ar fi înjunghiat tatăl. Femeia a fost preluată de echipajele medicale, iar pentru transportul acesteia la spital a fost solicitat un elicopter SMURD.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara (PMT) propune o comisie unică pentru avizarea documentațiilor de urbanism, care va reuni instituțiile implicate și va avea competențe în Timișoara, Dumbrăvița și Ghiroda. Noul sistem ar urma să reducă blocajele și să accelereze avizarea.
Ştiri din Timiș
Lanțul de restaurante Mesopotamia își continuă expansiunea în vestul țării. Astfel, joi a avut loc deschiderea locației cu numprul cinci din județul Timiș, în Dumbrăvița Family Center V, pe strada Conac numărul 41. Clienții au la dispoziție alte patru restaurante în Timișoara.
Ştiri din Timiș
Laurence Rippel va prelua, de la 1 septembrie, conducerea interimară a Teatrului German de Stat din Timișoara, după retragerea managerului Lucian Vărșăndan. Rippel este directorul general adjunct al instituției încă din 2021.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru achiziția a 25 de microbuze destinate transportului școlar, valoarea estimată a contractului fiind de peste 11,3 milioane de lei, fără TVA. Vehiculele urmează să fie transferate cu titlu gratuit către localități din județ și vor putea fi folosite exclusiv pentru transportul elevilor.
1
Eveniment
Incendiile de vegetație continuă să afecteze mai multe regiuni din Serbia, pentru a șaptea zi consecutiv, iar intervențiile sunt îngreunate de temperaturile ridicate și de vântul puternic.
Eveniment
Vă reamintim, în prima parte a zilei de joi, locuitorii din tot județul Timiș au semnalat că simt un miros puternic de fum. În Timișoara, pompierii au ieșit pe teren și au verificat zonele indicate pentru a vedea dacă există focare de incendiu, însă acest lucru a fost infirmat. Potrivit acestora, sursa mirosului și a fumului vizibil în aer ar fi incendiile de vegetație din Serbia.
5