O puternică furtună s-a abătut, luni după-amiază, asupra oraşului Timişoara. Viaductele au fost inundate, circulaţia autovehiculelor a fost îngreunată, iar mai multe clădiri au avut de suferit.
Flacăra violet în piatră este una din vedetele expoziţiei Vest Fashion de la Timişoara. Târgul a fost deschis miercuri, 17 noiembrie, şi promite să ofere timişorenilor posibilitatea să-şi completeze garderoba pentru sezonul de iarnă la preţuri accesibile.
După mai multe zile de caniculă, ploaia şi rafalele de vânt care s-au abătut marţi asupra Timişoarei au creat probleme în oraş. Chiar dacă a plouat puţin, a fost suficient ca apa să se adune la viaducte, să rupă câţiva copaci şi să zboare acoperişul fostei Fabrici de ţigarete.
O puternică furtună s-a abătut, luni după-amiază, asupra oraşului Timişoara. Viaductele au fost inundate, circulaţia autovehiculelor a fost îngreunată, iar mai multe clădiri au avut de suferit.
După ce prima ediţie TweetMeet, care a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, s-a bucurat de mare succes în rândul consumatorilor de social media din Timişoara, iată că organizatorii sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru o nouă întâlnire între twitteriştii bănăţeni.
Duminică puteți merge la mai multe proiecții, dar și la activități din cadrul Beta.
Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește, în luna septembrie 2026, cea de-a 96-a ediție a „Salonului Anual al Artelor Vizuale Timișoara”, eveniment de tradiție al vieții artistice a orașului. Ediția din acest an reunește lucrările a 120 de artiști, membri ai UAPR - Filiala Timișoara, precum și absolvenți ai unor facultăți și universități de artă.
Primăria Timișoara transmite că zona de drop-off amenajată la Colegiul Bănățean este pregătită pentru începutul noului an școlar. De luni, părinții vor putea lăsa și prelua copiii într-un spațiu special destinat acestor opriri, fără să blocheze strada Ion Ghica.
1
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin își sărbătorește hramul pe 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Anul acesta, evenimentul marchează și trei repere din istoria parohiei: 105 ani de la înființare, 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii.
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
1
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
1