Victor Crivoi a reuşit să iasă învingător din duelul românesc cu Adrian Ungur. După două seturi el l-a depăşit pe favoritul numărul unu al turneului şi a trecut mai departe în semifinale.
Turneul de tenis masculin de la baza „Electrica" a continuat miercuri cu cea de-a doua zi a tabloului principal. Marius Copil şi Victor Crivoi au trecut în turul următor, dar nu fără emoţii.
Timişoara găzduieşte de duminică o nouă ediţie a celui mai important turneu de tenis din această regiune, BRD Timișoara Challenger. Aceleaşi terenuri de la baza „Electrica" au fost pline de spectatori încă de la primele ore ale zilei, aici având loc meciurile de calificare pentru tabloul principal. Vedeţi ataşat tabloul cu meciurile din primul tur.
Timişoara se pregăteşte de cel mai important turneu de tenis organizat în oraş. Challengerul masculin de la baza Electrica va avea loc în perioada 30 iunie-7 iulie. Ajuns la cea de-a doua ediţie, turneul va oferi premii de 30.000 de euro.
Publicul timişorean a luat din nou cu asalt arena de tenis de la clubul Electrica. Cei care au reuşit să prindă un loc în tribune, pline cu o oră înaintea evenimentului, au urmărit finala BRD Timişoara Challenger, între Victor Hpnescu şi Francezul Guillaume Ruffin. A triumfat favoritul 1, Victor Hănescu, după un meci în care s-a văzut clar superioritatea românului.
Sănătate
Pacienții diagnosticați cu boală Crohn sau rectocolită ulcero-hemoragică au acces la tratamente inovatoare prin studiile clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un nod complex de transport în zona Solventul, unde se întâlnesc trei proiecte majore – pasajul, podul și modernizarea străzii Gării. Pentru a conecta noile linii de tramvai, municipalitatea a lansat o licitație de 6,5 milioane lei pentru aparate speciale de cale.
Eveniment
Un bărbat de 57 de ani a ajuns la spital luni după ce două autoturisme s-au ciocnit într-o intersecție din Timișoara, ambii șoferi susținând că aveau verde la semafor în momentul impactului.
Ştiri din Timiș
Radu Trifan, managerul Muzeului Satului Bănățean, a lansat un apel public către primarii, viceprimarii și consilierii locali din județele Timiș și Caraș-Severin, alături de care a colaborat în ultimele două decenii.
România
Fostul prim-ministru Marcel Ciolacu a câștigat cursa electorală pentru președinția Consiliului Județean Buzău.
România
După centralizarea voturilor exprimate în București, Ciprian Ciucu câștigă detașat, cu procent de 36%.
4
Cariere de Poveste
Dorina Rusu este farmacistă de aproape 20 de ani, iar în ultimii patru a fost și diriginte de farmacie.