Timișoara va fi peste aproximativ un an și două luni Capitală Europeană a Culturii, iar ghizii care-i poartă pe turiști prin locuri despre care vor să afle mai multe se întâlnesc în aceste zile în urbea de pe Bega, la o conferință națională, unde pot descoperi obiectivele turistice și ofertele de cazare, masă și transport pentru turiștii pe care îi vor ghida.
Viitorul centru pentru artă, tehnologie și experiment din Timișoara nu va fi un mall cultural, dar va fi moștenirea orașului după anul 2021. 6.500 de metri pătrați vor fi amenajați în locul atelierelor STPT de pe Bd. Take Ionescu până în 2021. Ordinul Arhitecților din România pregătește concursul de soluții, care urmează să fie gata cândva în 2020.
Banatul are multe de oferit, de la ținuturi de poveste la mâncare tradițională, răchie de Pietroasa, povești la gura sobei și multe lucruri care pot atrage turiștii în această parte de țară. Timișul se duce la București, la Târgul de Turism de primăvară, pentru a-și prezenta atracțiile și pentru a chema turiștii aici.
Primarul Nicolae Robu susține că municipalitatea este principalul finanțator al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, în timp ce Ministerul Culturii a alocat doar 1 la sută din fondurile pe care acest proiect le-a avut la dispoziție în ultimii doi ani. Secretarul de stat Ioan Ardeal Ieremia susține, însă, că lucrurile nu stau chiar așa.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.