Sâmbătă noaptea, în cea mai mare sferă de proiecţii din lume, care a poposit în parcarea Iulius Mall Timişoara, a avut loc un show de sunet şi lumini, în cadrul căruia a mixat binecunoscutul producător şi DJ german Timo Maas.
Sâmbătă noaptea amatorii de fashion au avut parte de un show desfăşurat sub motto-ul Ladies after work, evenimentul incluzând o prezentare de modă în cursul căreia cei prezenţi au putut admira ţinute casual, ţinute office şi costume de baie.
Sâmbătă noaptea, amatorii de distracţie şi petrecere din oraş au avut parte de redeschiderea oficială a Heaven Outdoor Club, iar evenimentul a atras – aşa cum era de aşteptat – un public cât se poate de numeros.
Înarmaţi până în dinţi în ţinute militare, zeci de timişoreni au ocupat, sâmbătă seara, clubul Play, în cadrul unei petreceri în stil army.
Una dintre cele mai importante companii germane furnizoare de tehnică agricolă şi-a deschis, în acest sfârşit de săptămână, porţile filialei aflate la 20 de kilometri de Timişoara. Două zile pline pentru actualii şi potenţialii cumpărători ai maşinilor şi utilajelor agricole hi-tech, dar şi pentru copiii care s-au întrecut în curse de tractoare miniaturale.