Poliţiştii de frontieră de la Moravița au depistat un bărbat care a încercat să introducă ilegal în România ţigări de contrabandă ascunse în roţile de rulaj, precum şi în roata de rezervă a autoturismului. Timișeanul s-a ales cu dosar penal.
Se pot solicita între 250.000 de euro şi 2 milioane de euro pentru fiecare proiect. Turism, colaborări în domeniul învăţământului, sportului şi tineretului, promovarea identităţii culturale şi a tradiţiilor comunităţilor locale, protecţia mediului sau dezvoltarea IMM-urilor sunt domenii pe care se mai pot accesa fonduri europene în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia.
Fie că e vorba de unul sau şase milioane de barili, ţiţeiul aflat în subsolul judeţului Timiş nu va putea fi extras prea curând. După eşecul primei sonde, compania care exploatează zăcământul estima un nou foraj la sfârşitul acestui an sau începutul celui următor. Un pronostic care s-a dovedit, până la urmă, mult prea optimist.
Formaţia Voltaj va susţine un concert extraordinar în data de 27 mai de la ora 19 în Parcul Rozelor, evenimentul fiind inclus în turneul naţional I wanna be free, la care muzicienii îi au ca invitaţi speciali pe cei de la Deepside Deejays.
Vineri 20 mai va avea loc lansarea unei noi compilaţii cu artişti exclusiv timişoreni care conţine piese reprezentative ale muzicii locale necomerciale din ultimul an, evenimentul urmând să se desfăşoare în cadrul petrecerii 6 years anniversary, la cafeneaua Van Graph.