Cei mai mulți dintre timișeni înțeleg greșit scopul apelului unic de urgență 112. O arată cifrele înregistrate de cei de la Serviciul de Telecomunicații Speciale care susțin că aproape 70 la sută dintre apelurile înregistrate în Timiș la 112 sunt false.
Demonstraţiile ecvestre revin în acest sfârşit de săptămână în vestul ţării. În apropierea Timişoarei, mai exact la ieşirea din oraş spre Giroc, are loc sâmbătă Cupa Totalco 20, o etapă din cadrul calendarului naţional de sărituri peste obstacole.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Făget au fost anunţaţi miercuri, în jurul orei 14.50 despre faptul că o persoană de sex masculin a fost rănită în zona spatelui în timpul unei partide de vânătoare.
Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional „Tradiţii Belinţene” va reuni în această duminică, pe scena amplasată în faţa Căminului Cultural din Belinț, câteva sute de participanţi din Serbia, Bulgaria, Franţa şi România.
În 2007, printr-un proiect al Ministerului Educaţiei şi Cercetării care e deja istorie, localitatea Maşloc urma să aibă o grădiniţă modernă, aşa cum au sperat şi alte aproximativ 50 de localităţi din Timiş. În 2011 grădiniţa este finalizată în totalitate însă copiii nu se pot bucura de ea şi la toamnă s-ar putea trezi în stradă, pentru că firma care a executat lucrarea nu şi-a încasat banii.

Turism

Satul lui Moș Crăciun se deschide în Timiș. Trei săptămâni de magie, colinde și bunătăți tradiționale la Coșteiu de Sus
Moș Crăciun se mută la sat în luna decembrie! La Coșteiu de Sus, în comuna Margina, copiii vor avea parte de trei săptămâni de activități de iarnă, ateliere creative, colinde, daruri și preparate tradiționale. Evenimentul „Satul lui Moș Crăciun din Margina” se va desfășura în perioada 1–23 decembrie 2026, la Căminul Cultural din localitate.

Mapamond

Tom Cruise, recompensat pentru întreaga carieră. Actorul va primi una dintre cele mai importante distincții de la Hollywood
Tom Cruise va primi premiul AFI Life Achievement Award, una dintre cele mai importante distincții din industria cinematografică americană, acordată pentru întreaga carieră. Institutul American de Film (AFI) a anunțat că gala dedicată actorului și producătorului va avea loc pe 24 aprilie 2027, la Dolby Theatre din Los Angeles.

România

Sorin Grindeanu, avertisment privind economia României: „Austeritatea a adâncit criza”. Ce măsuri pregătește PSD
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, critică măsurile de austeritate aplicate în România și susține că acestea au afectat nivelul de trai al populației și mediul de afaceri, fără să rezolve problemele bugetare. Liderul social-democrat anunță că miniștrii partidului vor prezenta, săptămâna viitoare, măsuri concrete în mai multe domenii, de la sănătate și agricultură până la transporturi și economie.

Ştiri din Timiș

Andrei a împlinit 7 ani și are o singură dorință: să devină independent. Apelul emoționant al Asociației „Dar din Dar”
În timp ce mulți copii își doresc jucării și telefoane de ziua lor, Andrei Blajovan din Stamora Română, care tocmai a împlinit 7 ani, are o dorință cu totul specială: să poată face noi progrese și să devină un băiat cât mai independent. Asociația „Dar din Dar” face apel la solidaritatea oamenilor pentru a strânge 2.500 de lei, bani necesari unui nou program de terapie.

Turism

FOTO. Șapte destinații cu târguri de Crăciun spectaculoase și străzi ca în povești
Case decorate cu mii de luminițe, piețe istorice transformate în târguri de Crăciun, brazi uriași și miros de scorțișoară și vin fiert. În fiecare iarnă, mai multe orașe europene își schimbă înfățișarea și devin destinații ideale pentru cei care vor să trăiască atmosfera sărbătorilor ca într-un film. De la Strasbourg și Colmar, în Franța, până la Viena, Praga sau Rovaniemi, în Finlanda, există variante pentru toate gusturile, de la escapade de weekend până la vacanțe de iarnă în zăpadă.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 25 octombrie 2026, în Timișoara?
Duminică, 25 octombrie, puteți merge la teatru, concerte, recitaluri, expoziții sau la proiecțiile din ultima zi a festivalului Les Films de Cannes à Timișoara.

Ştiri din Timiș

Timișoara și Arad caută noi parteneriate cu Sri Lanka. Aproximativ 25.000 de cetățeni srilankezi lucrează în țara noastră
Deficitul de forță de muncă din vestul țării și dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Sri Lanka au fost principalele teme ale unei întâlniri de afaceri organizate sâmbătă, 24 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. Reprezentanții camerelor de comerț din Timiș și Arad au discutat cu ambasadorul Sri Lankăi în România și cu un ministru adjunct despre oportunitățile de colaborare, recrutarea lucrătorilor străini și dezvoltarea unor parteneriate comerciale. 2

Mapamond

Taifunul Champi face ravagii în Asia: morți, sute de răniți și zeci de mii de locuințe fără curent
Taifunul Champi a provocat pagube importante în Taiwan, unde o persoană a murit, peste 500 au fost rănite, iar aproximativ 56.000 de gospodării au rămas fără electricitate. Peste 5.000 de oameni au fost evacuați din cauza vânturilor puternice și a inundațiilor. Furtuna se îndreaptă spre China și Japonia, unde au fost anulate zboruri, suspendate transporturi feroviare și evacuate zeci de mii de persoane.