Nu este în oraş, dar are avantajele oraşului. Plus ceva mai multă linişte. Comuna Dudestii Noi din judeţul Timiş se dezvoltă rapid. Investitorii au găsit aici un loc unde să facă afaceri profitabile. După doi ani de stagnare, a reînceput forfota în jurul noilor locuinţe. Există apă curentă peste tot şi se lucrează la canalizare. Dudestii Noi nu a avut însă niciun proiect aprobat de Guvern în ultimii doi ani, iar cele mai multe investiţii se fac din resurse proprii.
De ce să ai un buget personal? Cum se foloseşte un card de credit? De ce să economiseşti? Ce opţiuni financiare ai pentru viitor? Răspunsul la toate aceste întrebări îl vor afla zeci de elevi din Timişoara în cadrul unor cursuri de educaţie financiară organizate de Fundaţia Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Economică, organizaţia studenţească AIESEC şi o bancă din România.
Unii lideri ai PSD Timiş susţin că singura şansă ca USL să câştige alegerile în judeţ şi în Timişoara este ca unul dintre candidaţi să fie social-democrat, iar celălalt liberal. Ei sunt convinşi că liderul PSD Timiş, Titu Bojin, potenţial candidat al USL la preşedinţia CJ Timiş, îl poate bate pe Constantin Ostaficiuc, chiar dacă acesta din urmă ar avea o susţinere în sondaje de 48 la sută potrivit unor surse din cadrul uniunii.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 10 august 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la mai multe expoziții.

Mapamond

Incendiu forestier de proporții în Canada: 20.000 de persoane evacuate
Peste 20.000 de persoane au fost evacuate începând de vineri în provincia canadiană Columbia Britanică, situată în vestul țării, din cauza unui incendiu de vegetație masiv și cu propagare rapidă.

Sănătate

Canicula schimbă și meniul: ce alimente recomandă medicii în zilele cu temperaturi extreme
Canicula nu înseamnă doar risc de deshidratare, ci și nevoia de a adapta alimentația. Medicii Spitalului Clinic CFR Timișoara recomandă mese ușoare, alimente bogate în apă și evitarea alcoolului și a băuturilor foarte dulci.

Ştiri din Timiș

Noi restricții de circulație în Timișoara, de luni. O nouă etapă de Rebreanu și intervenții la linia de tramvai pe lângă prefectură
Noi restricții de circulație intră în vigoare de luni, 10 august, în Timișoara. Lucrările de pe bulevardul Liviu Rebreanu intră într-o nouă etapă, iar STPT va interveni la liniile de tramvai din zona Prefecturii. 2

România

e-Terra, platforma pentru cadastru și carte funciară, redevine funcțională
Platforma e-Terra ar urma să devină funcțională în cursul săptămânii viitoare, după finalizarea testelor de securitate, funcționalitate și performanță, anunță Guvernul. 1

Turism

Istanbul fără bilet de intrare. Zeci de atracții spectaculoase pe care le poți vizita gratuit în orașul de pe două continente
Istanbulul este unul dintre cele mai fascinante orașe din lume, însă nu trebuie să ai un buget generos pentru a-l descoperi. Dincolo de muzeele și palatele celebre, metropola întinsă pe două continente ascunde zeci de atracții care pot fi vizitate gratuit: moschei impresionante, cartiere istorice, parcuri, piețe, faleze și puncte de belvedere cu panorame spectaculoase asupra Bosforului și Cornului de Aur. Dacă plănuiești o vacanță în fostul Constantinopol, iată o listă cu locuri care merită puse pe itinerariu fără să scoți bani din buzunar.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 august 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții sau un concert.

Capitală Culturală

Misterioso! Început romantic de stagiune la Opera din Timișoara
Suverană în sufletele îndrăgostiților de arta lirică, Violetta Valéry va deschide stagiunea  2026/2027 a Operei Naționale Române din Timișoara (ONRT), prima în care manager al celei mai importante scene a urbei este dirijorul Mihnea Ignat. Invitată pentru a interpreta rolul principal al capodoperei verdiene este soprana italiană Claudia Pavone. Opera Traviata a fost montată chiar din prima stagiune a scenei lirice timişorene, în 1947, în regia Acăi de Barbu.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici