În graba de a realiza câţi mai mulţi kilometri de piste pentru biciclete şi de a intra în rândul ţărilor civilizate, autorităţile locale au trasat piste şi... din stâlp în stâlp la Timişoara. „Credeaţi că le-aţi văzut pe toate”, ne întreabă unul dintre cititorii www.tion.ro, care ne-a trimis pe adresa redacţiei fotografii cu aceste piste realizate printre stâlpii din beton.
Prim-vicepreşedintele PSD Timiş, Sorin Grindeanu, a declarat că şi-ar fi dorit să fie candidatul Uniunii Social-Liberale pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara la viitoarele alegeri locale. Dar, în acelaşi timp, el a afirmat că este convins că formula aleasă, ca preşedinţii filialelor judeţene ale PSD şi PNL să candideze la cele mai importante funcţii din Timiş, este cea mai bună.
Judeţul Timiş rămâne în topul naţional al creditelor acordate în cadrul Proiectului Prima Casă. Prin intermediul acestuia se acordă credite ipotecare cu garanţii susţinute de la stat. La ediţiile precedente garantarea era integral suportată de stat, dar la ultima ediţie a programului această garanţie acoperă doar 50% din credit, restul fiind preluat de băncile incluse în proiect.
Holul noului sediu al PSD Timiş de pe bulevardul Eroilor din Timişoara a fost transformat într-o galerie de artă. Pe pereţi se află, imortalizaţi de maestrul Ştefan Popa Popa’s, foştii preşedinţi ai filialei şi chiar şi actualul lider al social-democraţilor timişeni.

Capitală Culturală

Misterioso! Început romantic de stagiune la Opera din Timișoara
Suverană în sufletele îndrăgostiților de arta lirică, Violetta Valéry va deschide stagiunea  2026/2027 a Operei Naționale Române din Timișoara (ONRT), prima în care manager al celei mai importante scene a urbei este dirijorul Mihnea Ignat. Invitată pentru a interpreta rolul principal al capodoperei verdiene este soprana italiană Claudia Pavone. Opera Traviata a fost montată chiar din prima stagiune a scenei lirice timişorene, în 1947, în regia Acăi de Barbu.

Mapamond

Construcție impresionantă din Imperiul Roman, scoasă la iveală de nivelul scăzut al Dunării
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.

Lugoj

Continuă modernizarea centrului pietonal al Lugojului. Contract de 21 de milioane de lei, finanțat european
Primăria Lugoj a semnat contractul de 21 de milioane de lei pentru modernizarea străzii Alexandru Mocioni, a centrului pietonal și a cartierului Iosif Constantin Drăgan. Lucrările vor dura doi ani.

Ştiri sportive

Poli scapă de înfrângere, dar pleacă doar cu un punct din deplasarea cu Șelimbăr
Politehnica Timișoara a remizat, 1-1, cu CS Șelimbăr, după ce a fost condusă și a egalat prin Ștefanovici. Bănățenii au ratat însă două ocazii uriașe pe final, care le puteau aduce victoria. 1

Ştiri din Timiș

Noi puncte de hidratare în oraș. S-a alăturat și mediul privat inițiativei Primăriei Timișoara
Timișorenii au la dispoziție noi puncte de hidratare și răcorire în oraș, în contextul vremii caniculare. Primăria și partenerii săi extind astfel măsurile de sprijin pentru cei afectați de temperaturile ridicate.

Ştiri din Timiș

„Recidivă” la baza sportivă din Dacia. Primăria a ridicat niște echipamente amplasate ilegal
Primăria Timișoara a intervenit din nou la baza sportivă de pe strada Amforei, unde au fost înlăturate construcții și echipamente amplasate ilegal. Vestiarele improvizate au fost ridicate de firma care le instalase. 6

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 8 august
Sâmbătă, 8 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 8 august 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la ateliere sau petreceri.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici